Ieri, un bătrân din Moldova Nouă a cumpărat de la o persoană necunoscută bijuterii false, pentru care a plătit 10.000 de lei. Polițiștii atrag atenția asupra metodelor prin care persoane naive, de multe ori vârstnici, cad în plasa escrocilor.
Marți, 18 iulie, în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 79 de ani, din Moldova Nouă, despre faptul că a fost victima unei înșelăciuni.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 18 iulie, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în fața casei, bărbatul de 79 de ani a fost abordat de un necunoscut care i-a oferit spre vânzare mai multe bijuterii dintr-un material de culoare galbenă, asigurându-l că sunt prețioase. A acceptat să cumpere respectivele bijuterii, achitând contravaloarea acestora, respectiv 10.000 de lei. După ce a luat banii, necunoscutul s-a urcat într-o mașină și a părăsit locul faptei.
Ulterior, persoana vătămată și-a dat seama că bijuteriile sunt false și a anunțat Poliția.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și efectuează cercetări în vederea identificării autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.
Oricine poate oferi informaţii în acest caz sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie!
sursă: stirilecs.ro