Taximetriștii din Timișoara nu au mai ajuns la București. Protestul s-a amânat

68

Protestul taximetriștilor din București a fost amânat. Miercuri seară, aproximativ 100 de șoferi din Timișoara au pornit spre capitală, dar s-au întors din drum după ce au aflat vestea.

Mitingul nu a fost suspendat, potrivit reprezentanților asociaților de transportatori, doar amânat. Asta după ce reprezentanții transportatorilor au stat de vorbă cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și au primit asigurări că legea taximetriei va fi schimbată.

Taximetriștii au protestat de mai multe ori, în Timișoara și în marile orașe, împotriva celor care practică servicii de tip car sharing pentru că, spun ei, astfel de practici sunt ilegale și nereglementate.

Reprezentanții Uber au răspuns mereu acuzațiilor și au prezentat și sumele achitate ca taxe la stat. Atât compania, cât și șoferii achită dări la buget.

În urma întâlnirii s-a convenit ca vineri, 1 martie 2019, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), să fie publicat anunțul referitor la inițierea procedurii de consultare publică cu privire la proiectul de act normativ de modificare a Legii taximetriei nr. 38/2003.

În sensul celor de mai sus s-a precizat și faptul că, după parcurgerea etapelor de avizare interministerială, proiectul de act normativ va fi introdus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

”Sunt un om de cuvânt dar totodată nu voi face rabat de la respectarea prevederilor legale referitoare la procedurile ce trebuie respectate în ceea ce privește elaborarea și promovarea proiectelor de acte normative. În cel mai scurt timp, proiectul de modificare a Legii nr. 38/2003, va fi postat pe site-ul MDRAP și vor inițiate toate demersurile legale pentru promovarea acestuia”, a declarat viceprim-ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu.

”Cred cu tărie că cea mai bună cale este dialogul și sunt absolut sigur că la toate problemele ridicate de dumneavoastră vom identifica rapid cele mai bune soluții, conform prevederilor legale. Dar, totodată, vă solicit, în calitatea dumneavoastră de reprezentanți ai patronatului din transportul rutier, ca firmele din acest domeniu să asigure nivelul corespunzător de siguranță și confort pentru pasageri”, a precizat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.