Iubesc taximetriștii. Cum iubesc păsările. A, nu, nu canarii, chiar dacă stau în colivii! Chiar dacă au pene galbene. Și nici ca pe niște păsări de noapte nu-i iubesc, chiar dacă-mi place cum își deschid aripile când mă văd înnoptat prin oraș. Aripile din dreapta-spate, ușile…
Dar să n-o lungesc: îi iubesc cum iubesc berzele. Fiindcă mă simt ca un nou-născut când mă aduc acasă în cioc. Și au ciocu’ mare, nu glumă!

Însă berze nu vezi în fiecare zi, la orice oră. Și nici în 3 minute… Ba chiar le vezi rar, iar taximetriștii știu asta. Așa că și-au dat ceasul de trei ori peste cap și s-au prefăcut în păsări rare. Cei din Timișoara parcă și mai și decât alții.

Deci, cum să nu mă bucur când vin?! Când, după 3–4 numere bătute pe 9 și o jumătate de oră în telefon, vine un indicativ. Cum să nu mă bucur ca un copil, ca un nou-născut în fața biberonului cu Milupa — ca să nu vorbim de femei, specialitatea lor, a taximetriștilor. Printre multe, multe alte specialități, între care politica sosește „la fotografie” cu sexul frumos.

Nu sunt prea sigur că „omul cât trăiește învață”. Eu cred că, de fapt, cât trăiește… povestește. Cu ceea ce se numește rimă sau fără. Așa că povestesc și eu, aici, cum ficțiunea intră în anvelopele taxiului și depășește presiunea maximă în pneuri de până și roata de rezervă se face pătrată.

După, așadar, trei numere cu 9 la început și două reveniri nefericite, dispecera-mi spune că pot coborî. (Știe probabil că stau la etaj. Probabil…) Mă arunc pe scări fericit că voi ajunge totuși cu 20 de minute întârziere unde încerc (ceea ce e o nimica toată vineri după-amiaza). Ce mai, îmi vine să mă dau pe balustradă, dar mă abțin datorită doamnei de la parter, prezentă la parter!

Trec cele 3 minute academice pentru taximetria timișoreană, cele 15 academice pentru membrii corespondenți, cele 15 minute academice pentru membrii titulari ai Academiei Române. Și nimic. Sun. Dispecera îmi spune că indicativul a dispărut, dar îmi caută altul. Nu-mi găsește. Mă roagă să revin. Sun la alt 9… La cel pe care-l apelasem de câteva ori de acasă. Dispecera nu-mi găsește nimic și o spune răspicat. A mai trecut o jumătate de oră. Pe trotuarul din fața blocului, de data asta. Formez încă o dată un alt 9… Și el, la a treia încercare. Al treilea, la a treia. Mi se găsește o mașină. Dar nu vine. Mai trec 5–7 minute și intră pe stradă un taxi. Perfect! Și totuși, nu e al meu, e unul de la a doua firmă sunată de trei ori. Nu de la a treia. Însă oprește. Îl întreb, așa, aiurea: „Comandă?”. „Cred că da”, îmi răspunde. Intru, nu mai pot sta acolo, pierd legumele bio — bio-bio, îmi face creierul.

Legumele bio de la fosta „Fabrică de Piele”. Timp destul să-mi treacă bio-bio din circumvoluțiuni. Scuze: din Circumvalațiunii până acolo, pe Grozescu. Și ce comod e în taxi!

Ce drăguț să vorbești una-alta! Să nu-ți mai pese cum de a apărut taximetristul ăsta, când trebuia să vină altul înainte și altul după. Când a doua firmă apelată de trei ori îți spusese franc: „Nu găsesc nimic”. Pe Take Ionescu ne aprindem (eu și șoferul). Omul de la volan știe multe despre Tender. Dar ce nu știu taximetriștii?! În Badea Cârțan știe și mai multe. „Cam multe!”, îmi spun. Să mă mir?! Nu, nu are rost, ăștia știu totul și ceva pe deasupra!

Spre Prințul Turcesc știe deja totul și ceva în plus pe dedesubt. Încep să mă mir. Păcat că se apropie destinația. Și iat-o! În fața „Fabricii de Piele” mă întreabă firesc (știa doar și el ceva despre mine…): „Cât face asta?”. „Ce?”, îl întreb. „Clădirea asta. Eu nu sunt de prea mult timp în Timișoara”. „Toată?”, plusez. „Da, toată, aș face aici un cămin de bătrâni. Pare solidă. Mai am unul…”. „Nu știu”, zic, dar omul coborâse deja și studia structura comunistă cu atenție. „Pot întreba pe cineva de aici?”, nu se lasă? „Nu”, răspund, „de aici eu iau niște legume. E un om, producător de legume, zice-se, bio”. (Bio-bio, îmi face din nou capul.) „Și nu pot să-l întreb pe el, poate știe?”, continuă șoferul, iar eu mă uit lung la mașină, în timp ce pornește: era inscripționată, cu ceas, cu tabletă, cu indicativ, cu tarif, cu patru roți, cu… șofer.