Tatăl premierului Grindeanu, audiat azi în dosarul „Asistente medicale pe bani”

2873

La cererea DNA, Nicolae Grindeanu, tatăl prim-ministrului Sorin Grindeanu, este adus în faţa instanţei de către procurori pentru a explica motivele care au stat la baza deciziei sale de a permite cursanţilor Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Caransebeş să susţină examenele finale la Călan, acasă la managerul instituţiei de învăţământ. Acesta va fi audiat în calitate de martor.

Foştii inspectori şcolari din Caraş-Severin, Nicolae Grindeanu, Elena Dalina Rancu şi Rodica Vesa, vor fi audiaţi astăzi în dosarul de corupţie de la Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila din Caransebeş.

Tribunalul Caraş-Severin precizează într-un comunicat de presă că „Cercetarea judecătorească în fond este numai o etapă a procesului penal, etapă în care prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată”.

Amintim că managerul Eleonora Gavrilesc este acuzată că a făcut demersuri pentru promovarea în mod fraudulos a unei eleve, care nu a frecventat cursurile şi care a fost exmatriculată. Aceasta a fost transferată ulterior, în mod ilegal, la Călan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.