Data de 6 septembrie 2017 intră în istoria Uniunii Europene cu haine cernite și riscă să devină una de ambiguă referință. Înalta Cameră a Curții Europene de Justiție de la Luxembourg a pronunțat hotărârea în procesele reunite C 643/2015 Slovacia vs Consiliul European, respectiv C 647/2015, Ungaria vs același Consiliu European. Cele două țări au contestat în instanță Decizia 1601/2015 de alocare a unor cote obligatorii de refugiați, fiecărui stat european, cu scopul de a ușura situația Italiei și Greciei, care se confruntau cu un aflux masiv de imigranți. Încercările repetate ale Ungariei, Slovaciei și Poloniei de a obține renunțarea la obligativitatea cotelor au eșuat în discuțiile de la Brusseles, împingându-le spre deschiderea acțiunii în instanță. Polonia a intervenit de partea primelor două țări, în timp ce Germania, Franța, Luxemburg, Suedia, Italia și Grecia, de partea Consiliului. Înalta Cameră a respins ambele cauze, subliniind legalitatea deciziei, a procedurilor prin care a fost adoptată și, implicit, obligativitatea ca țările V4 să-și primească și să integreze cotele de noi veniți.
Vezi și: Țările de la Vișegrad și România
Cum era și de așteptat, reacțiile politice nu au întârziat, dar ele au reiterat pozițiile din conflict. Slovacia, prin vocea premierului Robert Fico a declarat că respectă decizia Curții și va continua să susțină solidaritatea clubului comunitar, dar opoziția față de planul de relocare rămâne aceeași, mai ales că migranții oricum nu și-ar dori să locuiască în țara sa. Polonia a fost mai acidă, dna Beata Szydlo menționând că se aștepta la această hotărâre judecătorească, ce nu va schimba în niciun fel politica guvernului polonez cu privire la migrație. Iar ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto a catalogat hotărârea drept „iresponsabilă, … riscând securitatea și viitorul întregii Europe“. În ceea ce privește atitudinea pe care o va adopta Budapesta, ministrul a spus clar: „Bătălia reală abia începe. Dreptul și valorile Europene au fost violate de către politic.“
La polul celălalt, comisarul pentru migrație, Dimitris Avramopoulos a salutat decizia instanței considerând-o drept confirmare a validității și oportunității schemei de relocare. Iar politicieni din țările occidentale, susținuți de alți membrii ai Comisiei Europene, amenință tot mai mult țările V4 cu limitarea unor drepturi de vot sau financiare (Euronews), până la excluderea din Uniune, (Breibart, London) dacă vor refuza în continuare primirea migranților. Nu vom intra aici în polemicile temei, săbiile abia acum se scot din teaca în care și-au petrecut vacanța de vară și se vor înfrunta încă multă vreme. Dar vom prezenta câteva aspecte tehnice ale procesului, apoi situația din teren așa cum o sintetizează Eurostat-ul și presa, trăgând cu ochiul și în România de azi.
Prin Regulamentul 604 din 2013, cunoscut ca Regulamentul Dublin, Uniunea Europeană formaliza modalitatea de abordare a imigranților sosiți pe teritoriul comunitar. Aceștia urmau să fie înregistrați și amprentați în prima țară în care au ajuns, acolo trebuind să le fie și analizată eventuala cerere de azil, respectiv oportunitatea stabilirii într-o țară sau alta. În acest scop a fost înființat EURODAC-ul, baza de date pentru amprentele tuturor non-europenilor veniți în acest fel.
În vara anului 2015, coastele mediteraneene ale Europei au fost asaltate de sute de mii de migranți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, țările de acostare – Italia și Grecia – nemaifăcând față. A fost convocat Consiliul European, for politic, cu scopul de a găsi o soluție. Cum poziția țărilor V4 față de relocările obligatorii era cunoscută și modificarea unui Regulament reclamă unanimitate, s-a mers pe adoptarea unei Decizii. În ce măsură un regulament poate sau nu să fie modificat sau suspendat printr-o normă de rang inferior, rămâne o temă de cercetare, precum și moralitatea/legalitatea impunerii Deciziei în țările care au votat împotriva adoptării ei – România fiind aici pe listă alături de V4 și Țările Baltice. Prin recenta sa hotărâre, Curtea de la Luxemburg respinge contestația Ungariei și Slovaciei, susținând legalitatea procedurii (și creând noi căi de reglementare sau chiar precedente!). Conform Anexelor la Decizie, României îi reveneau 585 persoane relocate din Italia, respectiv 1890 dintre cele aflate, atunci, în Grecia. Termenul de implementare expiră luna aceasta, dar rata de primire/integrare a cotei de persoane cel puțin în Europa Centrală este extrem de mică – 27,000 din 160,000 conform datelor Comisiei Europene – ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la oportunitatea și fezabilitatea proiectului de relocare.
O altă problemă ridicată de cele două state în plângerile lor a fost soluționarea unei probleme de o asemenea anvergură și dificultate prin mijloace non-legislative, așa cum a fost considerată Decizia atât la Brusselles cât și de către Curte. Și aici, instanța a hotărât că starea de urgență reclama o asemenea măsură, deci a respins și această cerere. Dar, se arată în argumentația celor două țări, Decizia prevedea măsuri provizorii, fără a se specifica durata de implementare, pentru ca apoi să se vorbească despre integrarea migranților în țările de relocare. În plus, nu se puteau/nu se pot emite acestora documente de călătorie ale țărilor comunitare, fiind, prin Decizie, legați de țara de destinație, dar în același timp se specifică faptul că migranții nu pot fi încarcerați. Să înțelegem că se dorește menținerea lor în campus-uri/ghetto-uri???/pe o perioadă nedeterminată? Se cere acordarea cetățeniei? Și asta chiar peste acordul țării chemate să implementeze Decizia?
Ungaria a avut parte și de o situație aparte, pe care o vom prezenta aici pentru că România nu e departe de a-i urma… Odată ce migranții au „descoperit“ Ruta Balcanică, prima țară comunitară în care ajungeau era Ungaria. Sau Grecia? De dragul ideii europene, presupunem că Ungaria, neuitate fiind imaginile cu gardul construit la granița cu Serbia, ocuparea pieței din fața gării Keleti din Budapesta, apoi înghesuiala la urcarea în miraculoasele trenuri/ autocare spre Austria. Care va ridica și ea sancțiuni despre care se vorbește mai în șoaptă… Oricum, ajunși în Ungaria, nu fuseseră amprentați și s-a încercat acest lucru – dintr-o dată declarat inuman. Nu exista o evidență a acestor persoane, nici listă de cereri de azil. Ca urmare, fusese Grecia țara de intrare? Dacă da, nu a urmat prevederile Regulamentului Dublin, dar obține Decizia de solidaritate, precum și fonduri de 500 euro/persoană pentru prelucrarea datelor. Valul ajunge în Ungaria, unde se încearcă înregistrarea migranților și de unde aceștia fug spre Occident. Ungaria este certată că le-a întârziat/condiționat călătoria. Ca urmare, Budapesta cere să nu mai fie considerată țară de intrare, pentru a fi exonerată de obligația înregistrării. Se aprobă, și astfel țara devine destinație de relocare. Adică i se cere, contrar votului exprimat, să primească refugiați despre care nu se știe dacă au fost verificați și/sau înregistrați undeva. Refuză. Acum, i se respinge și acțiunea în instanță, i se refuză decontarea cheltuielilor cu ridicarea gardurilor și începutul de amprentare. Si este amenințată și somată să accepte fără alte reclamații.
Dincolo de discuția despre naționalism, populism, bani înghițiți de apropiații puterii – la fel de aprinsă în Italia ca și în Ungaria! – întrebarea noastră e întoarsă spre România. Prin vot, am respins și noi sistemul cotelor obligatorii. În 2015. Acum, refugiații au desoperit că linia gardului între Ungaria și Serbia se încheie la Beba Veche, în Triplex Confinum. Deocamdată România a trimis forțe de ordine. Și totuși, un număr din ce în ce mai mare de migranți sunt descoperiți zilnic prin țară, mai ales în vest, încercând să treacă în Ungaria și de acolo în Occident. România este, aici, țară de intrare sau de tranzit? De relocare? Intrare nu, deși, dacă va fi adoptată noua rută prin Marea Neagră, nu e exclus. Țară de tranzit? Refugiații nu au voie să tranziteze alte țări decât cea de relocare. Cum au ajuns? Și cine e responsabil, cine încasează ajutorul? Țară de destinație? Atunci ce caută acești oameni pe străzi sau în trenuri? Dincolo de capra vecinului, Ungaria ar trebui să fie, pentru noi, un semnal de alarmă. Se apropie iarna și dacă grupurile de migranți vor continua să intre și, respectiv, să circule nestingherite prin țară, am putea asista la construcția gardului cu Ungaria… temă de aur pentru patrioți în apropierea zilei de 1 Decembrie… Se știe că opinia publică nu e în general favorabilă primirii refugiaților pe termen nedefinit, dar televiziunile centrale transmit intervenții cu cetățeni omenoși care nu au nimic împotrivă… Tradiționala ospitalitate românească e din nou la lucru. În mod straniu, cu excepții punctuale, nu a fost la fel de activă în ceea ce-i privește pe refugiații din estul Ucrainei, așa creștin-ortodocși cum sunt. Are România nevoie, acum, de noi tulburări? Va accepta politica europeană în mod tacit? Cât de mare ar trebui să fie grupul noilor veniți pentru ca românii să aibă ceva de spus? Suntem, ca sistem instituțional, pregătiți?
Și, mai ales, cum se va poziționa România față de grupul V4, spre care aspiră de 26 de ani? Polonia nu a acceptat încă niciun migrant și, cel puțin în mandatul guvernului Lege și Dreptate, greu de spus. Mai curând vor adopta o poziție de suspendare temporară din Uniune. Într-un sondaj derulat de IBRIS în luna iulie, citat de Eurobserver, a reieșit că „57% dintre polonezi ar fi gata să renunțe la fondurile europene pentru a-i ține pe imigranții musulmani în afara țării, în timp ce 51% ar prefera să iasă din Uniune decât să accepte cotele“. Sunt, așadar, economic, în situația de a risca. Slovacia, mică și dependentă energetic de Rusia, va prefera, așa cum a și declarat, să continue opoziția. Cehia nu poate face declarații, acolo urmează luna viitoare alegeri parlamentare, dar nici nu poate ignora ascensiunea extremei drepte în țară. Cât despre Ungaria… Aflat deja/încă în campanie electorală, Viktor Orbán avertiza luna aceasta la Kotcse, citând predicțiile experților, că în următorii 20 de ani se așteaptă o creștere a populației musulmane în Europa cu peste 60 milioane de oameni. „Să nu uităm că cei care vin au fost crescuți în altă religie și reprezintă o cultură radical diferită… Dacă nu ținem cont de aceasta, ideea europeană va deveni un aspect minor tocmai pe propriul continent.“
Este România pregătită moral, cultural și logistic să integreze migranți musulmani? Se va desprinde, din nou, de proiectele V4? Nu e greu de ghicit această dorință a lui Jean-Claude Junker în recenta lui declarație cu privire la nevoia acceptării României în spațiul Schengen. Dintr-o dată, îndeplinim toate criteriile, iar cele rele să se spele… nu sunt determinante… Calculul e simplu. O Românie în afara Schengen, poate fi o țară frustrată, gata să se alăture, în sfârșit, V4 și să aibă aceeași voce cu vecinii, cu care, oricum, împarte și destinul de a sta la porțile Orientului și nevoia de a beneficia de sprijin logistic, financiar sau măcar, moral. Junker menționează chiar și Croația, spre a se asigura că V4 nu se va extinde curând. În ecuația lui, România și Croația, incluse în Schengen, ar primi și parte din obligații, cu o graniță non-EU considerabilă, dar, mai ales, l-ar ajuta pe președintele Comisiei să izoleze grupul V4. Nu știm, ca de obicei în istorie, cine va câștiga, ceea ce face decizia dificilă sau strategică. Adică ambele.
Și, nu în ultimul rând! Politicienii de la București, împreună cu o majoritate încă neinformată a României, au dificultăți în a accepta ideea de multiculturalitate, precum și diversitatea culturală a Transilvaniei și Banatului. Acum doi ani, vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, îi replica lui Viktor Orbán că „Orice societate, oriunde în lume, va fi una diversă, pe viitor – acesta e viitorul lumii“. Dacă pentru românii mândri că sunt români e greu de înțeles diversitatea alături de creștini, născuți și crescuți aici dintotdeauna, va fi oare la îndemână să-și educe copiii alături de cei ai refugiaților? Sau vor risca din nou șansa bunei comunicări cu V4 doar pentru a respecta cerințele Uniunii, indiferenți și indiferent de costurile morale și sociale?
V4 ar fi putut fi T4, adică Grupul de la Timișoara. Dar nu e. Și V4 are o poziție tranșantă, pe care o așteaptă și de la București. Un București, în sfârșit curtat de Europa. Sau, poate, din nou curtat, dar cu asta intrăm prea adânc în istorie! (Va urma).