Este final de săptămână, iar Iulius Mall Timişoara a pregătit o agendă plină de evenimente pentru clienţii săi pasionaţi de cumpărături: îndrăgita întâlnire cu anticarii şi obiectele lor cu dichis, teatru de păpuşi, târg de blănuri şi accesorii de sezon, o competiție sportivă inedită şi un târg pe placul celor preocupaţi de produsele 100% naturale.
Vineri, la demisolul Iulius Mall începe o nouă ediţie a Târgului de Antichităţi. Colecţionari din întreaga regiune vor împărtăşi cu vizitatorii pasiunea pentru cele mai frumoase şi interesante obiecte cu patina timpului. Cei care doresc să îşi îmbogăţească propriile colecţii sau caută un cadou vor găsi o varietate de piese cu dichis: bijuterii vechi, numismatică, filatelie, icoane, tacâmuri din argint, ceasuri vechi, porţelanuri, argintărie, accesorii, decoraţiuni şi multe alte articole înnobilate de trecerea timpului. Târgul poate fi vizitat până duminică inclusiv.
Iarna şi-a făcut simţită prezenţa din plin, astfel că Iulius Mall îi invită pe timişoreni să îşi completeze garderoba cu îmbrăcăminte călduroasă, de la Târgul de Blănuri şi Accesorii de Sezon. Aici vor găsi piese vestimentare cu design modern sau clasic, de ocazie, casual, office sau sport, precum şi opţiuni variate în materie de mănuşi, căciuli, portofele, curele şi borsete. Târgul are loc la parterul mall-ului, de vineri până duminică inclusiv.
Ce părere aveţi de o sesiune de alergare pe terasa Iulius Mall? Sau până la etajul 13 al clădirii United Business Center 1? Sâmbătă, pasionaţii de alergare din Timişoara îşi vor testa limitele şi vor participa, grupaţi în echipe, la cea de-a doua ediţie din acest an a evenimentului sportiv Team Up & Run. Aceştia vor avea de parcurs un traseu interesant şi, totodată, inedit, care îi va purta inclusiv prin parcarea supraetajată din proximitatea mall-ului şi până la ultimele etaje ale celor două clădiri de birouri din ansamblul Openville.
Expo Sănătate este un alt târg unde timişorenii vor găsi numeroase produse care îi vor ajuta să treacă mai uşor prin sezonul rece. Timp de trei zile, de vineri până duminică, la parterul Iulius Mall, cei interesaţi pot cumpăra miere și produse apicole, sucuri, gemuri și siropuri, semințe, fructe uscate, ceaiuri și multe alte produse care îşi păstrează proprietățile naturale şi fortifică organismul.
Duminică, copiii sunt invitaţi în food court-ul Iulius Mall, să afle povestea „Orchestra Animalelor”, istorisită de marionete. Reprezentaţia de teatru de păpuşi va începe la ora 12.00.