„Ne insultă privirea, falsifică epitetele, corupe orice calitate şi orice critică”, scria despre publicitate marele poet (pentru cine mai știe) Paul Valéry. Un altul, Georges Duhamel, încă mai vehement, vedea în ea „o formidabilă antrepriză de constrângere şi abrutizare ce tratează fiinţa umană ca pe cel mai obtuz animal”. Sigur, vorbele astea de ocară au împlinit aproape 100 de ani, așa că ați crede că ele aproape sunt atinse de rugina realității. Nu e deloc așa. Și azi, în imediata noastră apropiere, unii dintre dușmanii de moarte ai publicității — de regulă oameni de stânga, ce urăsc visceral liberlismul — îi socotesc pe autorii culturii publicitare drept adevăraţi „ginecologi de mase ce chiuretează creiere”. Faină imagine, în bună parte adevărată, dar necinstită, ipocrită și, mai ales periculoasă pe termen lung.
Înainte de a-mi argumenta optimismul, vă reamintesc un lucrur de o banalitatea ce nu are nevoie de nicio promovare: trăim în zodia societăţii publicitare aşa cum trăiesc peştii în apă. Iaurturi, spectacole, automobile, sortimente de bere, delicatese pentru câini ori pisici, haine, ciocolată, şampoane, computere, prezervative, şerveţele, maşini de spălat, tampoane igienice, cuţite, biscuiţi, telefoane mobile, totul e de vânzare în ofertele tot mai și tot mai speciale pe săptămână ce trece. Oferte pe care nu ai voie să le ratezi, ale căror preţuri sunt ideale, ale căror calităţi sunt la superlativul absolut, ale căror beneficii sunt cu mult peste prețul în bani. Mult mai mult fiindcă tu exiști doar dacă ești „botezat” cu sfântul mir al celor mai noi gadgeturi născute recent.
E un spectacol să vezi cum milioane de clienți stau în fața magazinelor din lumea întreagă atunci când apare un smartphone. După cum, mai ales, e un spectacol în sine să afli că, în timpul unei finale de fotbal american, 30 de secunde de publicitate costă 6 milioane de dolari. De mult timp, spectacolul publicitar a depășit în intensitate, buget și trăire imperiile ficționale ale literaurii, teatrului, cinematografiei. Asta fiindcă Tanti Publicitatea e o damă bine nelipsită în casă, stradă, mobil, spații publice.
Nu e ușor de construit, de creat o astfel de hipnoză planetară. E și persuasiune, și insistență, și agresiune. Da, suntem agresaţi textual şi sexual de o maree de imagini şi cuvinte : picioare superlungi, o cafea mereu fierbinte, sâni fremătânzi, buze întredeschise non-stop, subînțelesuri despre Atlantidele unui dezmăț. Și, dincolo de sex ori mesaj rațional, clar, certitudinea că EȘTI CINEVA. De neprețuit!
De ce cred eu că toate astea nu sunt nici de disprețuit, nici de contracarat? Mai întâi, fiindcă nimeni nu mai poate stăvili asta. Și, încă mai mult decât atât, fiindcă publicitatea ne obligă, nu ne îndeamnă! să consumăm mereu lucruri noi. Care înseamnă locuri de muncă, bani, presă liberă. Da, fiindcă presa din publicitate trăiește, nu din mila guvernanților și nici din tiraj. Sau, mă rog, așa ar trebui să fie. Înțelegeți acum de ce unii politicieni se tem de publicitate?
Investiți în publicitate!