Tânărul din Cluj refuzat de spitale a murit

1210

Un tânăr din comuna Valea Fânațelor, din județul Cluj, care era obez, dar nu era luat în seamă de niciun spital, fiindcă familia nu avea bani pentru operațiile și tratamentul lui, a murit.

După ce cazul a fost făcut cunoscut, pe 22 ianuarie, tânărul a fost internat. A fost prea târziu pentru a-l mai salva pe tânărul de circa 200 de kilograme, a cărui inimă a încetat să mai bată ieri, a notat stiridecluj.ro.

„Din păcate, viața ne oferă și momente mai puțin dorite, punându-ne în fața unor mari și grele încercări. În ciuda implicării deosebite a locuitorilor din localitatea Pădureni și a autorităților locale și județene, în salvarea tânărului din Valea Fânațelor, azi, 24 ianuarie 2019, acesta s-a stins din viață, a declarat primarul Lucia Suciu, din Chinteni.

Mama tânărului a relatat, 17 ianuarie, că medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj au refuzat să îl interneze de mai multe ori, iar cei de la Medicală 2 au refuzat să îl opereze pentru că nu are 3.000 de euro. Tânărul avea unghii încarnate și infecții. Violeta Covaci a povestit că fiul ei urla de durere, dar nimeni nu vrea să se ocupe de el.

Singurele venituri ale celor doi erau indemnizația de îngrijire de 1.200 de lei și pensia de handicap de 500 de lei pe care o primea tânărul.

Marți, 22 ianuarie, tânărul a fost dus la spital cu ajutorul primăriței din Chinteni, care s-a sesizat după articolul Știri de Cluj, deși Valea Fânațelor aparține de Cluj-Napoca. Infecțiile au fost, însă, prea avansate, pentru a se mai putea face ceva.

sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.