O tânără de 18 ani a fost găsită moartă, sâmbătă, într-o cabană din Vișeu de Sus, județul Maramureș. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu tânăra, potrivit Mediafax.
Poliția Maramureș a fost sesizată prin apel la 112 că într-o cabană părăsită dintr-o zonă izolată a localității Vișeu de Sus a fost găsită o persoană decedată.
Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre o fată de 18 ani, din Vișeu de Sus.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului pentru necropsie si stabilirea cauzei morții.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a murit tânăra.
Sursa: Digi24