Primarul comunei Petriș din judeţul Arad este pe locul 3 în topul celor 100 mai de succes femei din România, la capitolul administrație și politică, clasament realizat de revista Capital.
Irina Onescu, edilul apolitic al localității, recunoaşte că a fost luată prin surplindere de această clasare. “Nu am mai activat în administraţie până în iunie anul trecut nici nu ştiam ce înseamnă toată această activitate de a conduce o comună, de a coordona o comunitate. E un job foarte interesant şi e o satisfacţie enormă să ştii că poţi să contribui la bunăstarea unor oameni, a unei întregi comuniţi. Mă simt utilă, simt că nu respir degeaba. Sunt extrem de recunoscătoare oamenilor de aici, din Petriş, pentru că ei mi-au schimbat viaţa de un an şi jumătate. Lor le muţumesc şi pentru ei sunt mai mult felicitările, pentru că ei mă definesc pe mine profesional”, a declarat, la Radio Timişoara, Irina Onescu.
Tânăra spune că s-a ghidat după unul dintre cele mai preţioase sfaturi pe care le-a primit de la bunica sa care spunea că uneori în viaţă mai faci şi ceea ce trebuie, nu doar ce îţi place. Irina Onescu spune că succesul îl măsoară acum prin bucuria pe care munca sa o aduce oamenilor din comunitatea pe care o conduce.
Primarul comunei Petriş şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o femeie de succes: “Inteligenţă, cu siguranţă. Cred că şi empatie trebuie să aibă foarte mult. Depinde, probabil, şi de domeniul în care activează. Trebuie să afii ambiţioasă, să lupţi foarte mult şi să fii perseverent în tot ceea ce faci”, spune Irina Onescu.
Tânăra recunoaşte că unul dintre cele mai mari riscuri pe care şi le-a asumat şi totodată ceea ce o motivează în activitate este teama de a nu dezamăgi.
“Am o teamă de a nu îi dezamăgi pe cei de aici, comunitatea din Petriş. E o teamă cu care trăiesc constant pentru că îmi doresc foarte mult pentru ei şi cred că eu, mai bine decât oricine, îmi conştientizez limitele. Pentru că, din păcate, nu totul depinde de mine, depinde de guvernare, de circumstanţe şi de cei care locuiesc aici dacă proiectele pe care le iniţiez vor avea succes şi vor aduce bunăstare. Mi-aş dori foarte mult să nu îi dezamăgesc”, mărturiseşte Irina Onescu.
Două proiecte inițiate de Irina Onescu au fost amintite în prezentarea primarului din Petriș, „Școala din vise” și „Musafir la țară”, pe care le-am prezentat la Radio Tmișoara.
Topul celor 100 mai de succes femei din România a fost împărțit anul acesta, pentru prima dată, în 10 categorii profesionale, printre care administrație și politică, sport, antreprenoriat și cultură. Pe primele două locuri se clasează comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu şi prima doamnă, Carmen Iohannis.
sursă: radiotimisoara.ro