Un poliţist de 31 de ani, din Vâlcea, a decis să-şi pună capăt zilelor spânzurându-se de un stâlp de înaltă tensiune. Nu se cunosc încă motivele pentru care a recurs la acest gest, însă apropiaţii spun că ar fi avut probleme cu şefii.
Cristian Grecu, poliţist în cadrul Compartimentului Criminalistică al Poliţiei Călimăneşti, a decis să-şi pună ştreangul de gât. A fost găsit după o zi de căutări de către colegii alertaţi de către sora acestuia. N-a lăsat în urmă nici un bilet de adio şi nici nu a făcut vreun gest ori a spus vreo vorbă care să dea de gândit celor apropiaţi. A plecat de acasă şi s-a spânzurat de un stâlp de înaltă tensiune, de pe un deal, la trei kilometri depărtare de locuinţă.
Gestul său ridică mari semne de întrebare, mai ales în lumina ultimelor informaţii apărute, dar neconfirmate oficial, care circulă în jurul acestui caz. Potrivit acestora, gestul său ar fi survenit în urma unor probleme la serviciu, presiuni făcute de către superiori. Un apropiat a declarat unui reporter al unui publicaţii locale, „Eveniment vâlcean”: „Nu a apărut nimic în mass-media despre această sinucidere. Mi-a fost prieten Cristi, un om foarte liniştit care nu supăra pe nimeni. Mi-a spus că îl teroriza şeful lui. Şi fetei cu care vorbea i-a spus tot aşa, că nu mai suportă, apoi s-a sinucis… Eu cred că se doreşte muşamalizarea acestui caz… E păcat, trebuie să se afle adevărul”. Prin comunitate, oamenii au început să vorbească despre faptul că s-ar fi descoperit în calculatorul tânărului faptul că a căutat pe internet înainte să se sinucidă cum să facă un nod de sfoară.
Tatăl lui Cristian Grecu a declarat pentru un post local de televiziune, TV Antena3Vâlcea, că tânărul, care lucra în cadrul Biroului Criminalistică din cadrul Poliţiei Călimăneşti – Vâlcea, era în concediu de trei săptămâni. În toată această perioadă nu a ieşit deloc din curtea casei, aşa cum obişnuia pe vremuri, că în ultima vreme nu mai putea dormi noaptea. Acesta a mai spus că băiatul nu s-a plâns niciodată de probleme la serviciu, dar crede că suferea de depresie cauzată de activitatea profesională.
„Era în concediu de trei săptămâni, dar n-a mai ieşit deloc cu maşina să se plimbe, să plece undeva. Probleme de serviciu nu s-a văitat niciodată că are. Mă gândesc să-l fi afectat altceva. Intrase aici la Criminalistică şi mă gândesc că fiind mai slab de fire să-l fi afectat anumite cercetări la care a fost… L-au găsit sus – sus, pe muchie, după căutări, spânzurat de un stâlp de înaltă tensiune” Tânărul poliţist a fost catalogat de către cunoscuţi drept un băiat emotiv, retras şi foarte liniştit.
Sursa: adevarul.ro