Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat, duminică seara, într-un pasaj de trecere pe sub calea ferată din cartierul arădean Micălaca.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 19.15, un bărbat de 32 de ani, din Arad, a fost înjunghiat de o persoană de sex masculin, în zona 300 din cartierul Micălaca. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale și a stabilirii gravității stării acesteia.
„Colegii de la Poliția Municipiului, Secția 2 Micălaca și Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru depistarea și identificarea autorului precum și pentru stabilirea stării de fapt. În acest moment se cercetează acest incident sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratulu de Poliție Județean Arad.
sursa – newsar.ro