Oboseala la volan i-a fost fatală unui tânăr în vârstă de doar 27 de ani, al cărui autoturism a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un cap de pod.
Accidentul de circulaţie soldat cu moartea tânărului din comuna sălăjeană Plopiş a avut loc joi dimineaţa, pe Drumul Naţional 1H. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, bărbatul conducea autoturismul pe drumul amintit, iar în localitatea Pericei a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto a decedat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.
sursa – adevarul.ro