Tânăr care a sunat de mai multe ori la 112 să ”toarne” persoane care nu respectă restricțiile, amendat cu 4.000 de lei

160
Un tânăr din localitatea Supus, judeţul Satu Mare, a sunat de mai multe ori la 112 şi a sesizat că mai multe persoane nu respectă ordonanţele militare, iar poliţiştii l-au amendat cu 4.000 de lei pentru că reclamaţiile nu s-au confirmat, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al IPJ Satu Mare transmis, joi, tânărul oferise dispecerului 112 date false privind identitatea lui şi era băut. „Un cetăţean, de 21 de ani, din localitatea Supur, a apelat de mai multe ori 112, la intervale scurte de timp, pentru a sesiza faptul că în localitate sunt persoane care nu respectă ordonanţele militare, fără a indica locaţia exactă a acestora şi modalitatea în care nu le respectă. În urma sesizării primite, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad au efectuat verificări, ocazie cu care nu au identificat persoane din categoria celor semnalate în sesizare. Poliţiştii au constatat faptul că tânărul oferise dispecerului 112 date false privind identitatea lui şi se afla într-o vădită stare de ebrietate”, se arată în comunicat.
Poliţiştii l-au amendat cu 4.000 de lei pe tânăr întrucât a apelat numărul unic de apeluri de urgenţă 112, de mai multe ori, fără a avea un motiv justificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.