Bărbatul care a pus la cale tâlhăria petrecută în noaptea de 26 ianuarie a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta a fost ajutat de două tinere care l-au atras pe un bătrân într-un loc prielnic, unde l-au deposedat de banii pe care îi avea.
Potrivit procurorilor, păgubitul se afla în stare avansată de ebrietate.
„În noaptea de 25/26.01.2019, în jurul orei 00:00, în zona Bd. 3 August 1919, inculpatul T.C., beneficiind de ajutorul inculpatei majore C.P.E. și al minorei L.I.L, în vârstă de 15 ani, a sustras prin violență persoanei vătămate N.M., în vârstă de 58 de ani, un portmoneu în care avea suma de aproximativ 3900 euro, precum și alte acte personale.
Fapta a fost comisă ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul T.C., inculpata C.P.E. și minora L.I.L, la inițiativa primului, de a deposeda victima de bani, după ce cele două din urmă persoane de sex feminin, au ademenit victima într-un loc ferit, sub pretextul întreținerii de relații sexuale contra cost.