Basmul rusesc al CM 2018 pare să se transforme în ruletă pentru cele două mari vedete ale Champions League: Ronaldo și Messi. Serile de luni și marți au confirmat tendința poveștii de vară din patria lui Pușkin — și el pradă unei rulete rusești ascunse cu grijă sub titulatura generoasă de duel în dimineața zilei de 27 ianuarie 1837, undeva, la periferia, la Zenitul Petersburgului.
Lumea e bine să fie pusă pe jar — starurile vor confirma? Aceasta-i întrebarea! Mapamondul vrea certitudini fotbalistice. Zeii să fie superzei. Iar Cupa Mondială e chemată să înscăuneze previzibilitatea, fie ea și bicefală, și să plece.
Am parcurs și eu lista favoritelor: niciun cuvânt, substantiv propriu, curajos în ea. Până și Italia putea fi citită printre rânduri ca favorită. Oamenii sunt blânzi cu ei înșiși — ce să le faci?!
Iar ca să fie și mai blânzi, au introdus Video Assistant Referee, celebrul, deja, VAR, siglă cu o conotație decisivă în limba română fotbalieră. Cine nu cunoaște expresia punctul cu var? Ei bine, cine n-o cunoaște e condamnat să o repete.
Și o repetă cu vârf și-ndesat (să nu se supere Maradona, dar n-are încă egal, oricât l-ar încuraja pe Lionel, nici în vârf, nici în îndesat). Până la urmă, nu de-asta e bună tehnologia? Să ne ajute să repetăm. Adică să creeze transformări reversibile: o înșiruire de stări ce se pot parcurge dus-întors. O imposibilitate în natură. În natura în care spontaneitatea e regina junglei. Numai că, vorba de marți seara a scriitorului Mihai Iovănel: Punctul cu var s-a transformat în punctul cu VAR.
Dar te poți pune cu omul? Cu, mai nou, nativul digital? Tu, omul emigrant digital, chinuit de adaptare și readaptare la mediu? În niciun caz!
Și nici nu trebuie: vom avea în curând arbitrul nativ VAR, iar rasa Çakır, oricât de rezistentă, a excepționalului emigrant VAR, va dispărea încet și sigur.
Problema este cum va arăta acest nativ VAR cavaler al fluierului. Vom avea o campioană mondială noaptea și alta dimineața, ca pe vremea prezidențialelor noastre din 2009? Va decide (mereu) Franța? Greu de scris, ușor se spus.
Ce e mai ușor de scris e cum arată deja gazetarul VAR. Trist, deposedat de bruma de nuanțe adunată cu sudoarea frunții în studiourile nocturne ale televiziunilor. Unde-i sunt comentariile, bârfele, zoom-urile de mai ieri? E groaznic să ai ca obiect al muncii doar certitudinea! Farmecul vieții e stins, e VAR stins.
Până acum cu toții ne pricepeam la fotbal. Și vorbeam, și vorbeam. De acum, cu toții avem drept de vot în fotbal. VAR-ul, culmea!, Big Brother-ul, ne-a adus votul universal. Și tăcem, și tăcem.