Tabăra Internaţională de Creaţie „Mraconia-Dubova, I. Mercea”, cea mai longevivă din România, la a XXXIV-a ediție!

808

În perioada 22-30 august, în localitatea Dubova, de pe malul Dunării, în apropierea Cazanelor, are loc, în organizarea Ascociației Culturale DUN’Art și Asociației „Proiect Europa Unită”, a 34-a ediție a Taberei Internaționale de Creație „Mraconia-Dubova, I. Mercea”, cu genericul „Artă, tradiție, generații”. Această tabără de creație, cea mai longevivă din România, după 1945, a fost inițiată, în 1982, la Mraconia, de către pictorul Ioan Mercea, care este președintele Asociației DUN’Art, care, în 2002, a mutat-o la Dubova. La ediția din acest an și-au anunțat participarea artiști vizuali, muzicieni, scriitori, dintre care: Liviu Brădean (RO, Bucureşti), Costin Brăteanu (RO, Timişoara), Gheorghe Crăciun (RO, Baia Mare), Judit Crăciun (RO, Baia Mare), Gheorghe Feneşan (RO, Cluj-Napoca), Ioana Feneşan (RO, Cluj-Napoca), Ioan Mercea (RO, Timişoara), Dana Miclăuş-Mercea (RO, Timişoara), Alina Modyrka (UKA, Zacarpatia, Solotvino), Gretty Papiu (RO, Baia Mare), Felicia Păunescu (RO, Bucureşti), George Păunescu (RO, Bucureşti), Tudor Predescu (RO, Bucureşti), Remus Rotaru (RO, Timişoara), Edith Rotaru (RO, Timişoara), Loredana Tîrzioru (RO, Timişoara), Alexandru Tomescu (RO, Bucureşti), Pavel Torony (RO, Timişoara), Gloria Vreme-Moser (RO, Timişoara), Tudor Vreme-Moser (RO, Timişoara), Ariana Vulpe (RO, Timişoara), Tvetozar Avramovici (RO, Orșova), Luca Brădean (RO, Bucureşti), Alessia Crăciun (RO, Baia Mare), Alexandra Miclăuș-Mercea (RO, Timişoara), Matei Păunescu (RO, Bucureşti), Ioana Rotaru (RO, Timişoara), Theodor Vreme-Moser (RO, Timişoara).

În seara de 26 august, în cadrul taberei va fi Jazz & Poetry Happening, care îi va aduce alături pe scriitorii Dan Mircea Cipariu (RO, Bucureşti), Radu Comănescu (RO, Bucureşti), Robert Şerban (RO, Timişoara) și pe muzicienii Ionuț Dorobanțu (RO, Timişoara), Victor Miclăuş (RO, Timişoara), Costin Roșu (RO, Bucureşti).

Continuitatea taberei, importantă atât pentru organizatori, cât și pentru participanți, face ca în aceste întâlniri să fie laolaltă, deseori, și câte trei generații de creatori și să se întemeieze, astfel, o tradiție culturală. Vicepreședintele Asociației DUN’Art, profesor doctor Dana Miclăuș-Mercea, consideră că „dincolo de continuitate, valoarea întâlnirilor se datorează profesionalismului artiștilor care au participat de-a lungul timpului – nume de primă mână ale artei contemporane românești –, susținerii debutului artistic, mobilității culturale în țară și străinătate, cât și frumuseții locurilor”.

Tabăra este organizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș și este sponsorizată de S.C. Baldor Insurance Broker SRL, Bune’s, Crama Oprișor, One Source, PMA Invest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.