Sute de timișoreni au primit somații de la Polițiștii Locali pentru a-și curăța zăpada și gheața din fața caselor, a blocurilor sau a societăților comerciale. În ultimele două zile, agenții au luat la pas orașul și au descoperit că multe trotuare sunt și acum acoperite de zăpadă.
”În ultimele două zile, au fost înmânate un număr de 325 de somații în special societăților care nu au curățat zăpada din fața unităților în care desfășoară activități din mai multe zone ale orașului, cum ar fi zona centrală, Calea Șagului – Dâmbovița, Complexul Studențesc, Calea Buziașului, zona Badea Cârțan – Traian – Ștefan cel Mare, Circumvalațiunii, Calea Aradului”, au transmis polițiștii.
Agenții au decis să fie totuși blânzi cu timișorenii. Cum a fost weekend, polițiștii s-au gândit că multe persoane au fost plecate din oraș și nu au apucat să își curețe trotuarele. Acestea au primit somații și la verificările ce vor urma vor lua și amenzi dacă nu adună zăpada.
Sancțiunile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 500 și 1.-000 de lei, și între 1.500 și 2.500 pentru cele juridice.