Sute de mineri din Valea Jiului s-au adunat în curtea Minei Lupeni unde aproximativ o sută de mineri sunt blocaţi în subteran. Ortacii de la alte mine din zonă au venit să îi susţină pe cei din subteran.
Vineri, o delegaţie formată din liderii Sindicatului Muntele din Valea Jiului se întâlneşte cu ministrul Energiei, Virgil Popescu pentru a-i prezenta situaţia cu care se confruntă minerii.
Sindicaliştii vor prezenta ministrului o listă de revendicari în care minerii cer demisia conducerii CEH, achitarea salariilor în două tranşe în zilele de 15 şi 30 ale lunii, achitarea tichetelor de masă restante de 10 luni şi a transportului la şi de la locul de muncă restant de 11 luni. De asemenea ortacii solicită prezenţa ministrului Energiei în Valea Jiului, mai exact în subteranul Minei Lupeni.