Sute de bolnavi din Banat, pe listele de așteptare la Centrul Regional de Transplant

108

De Ziua Donatorului de organe medicii din vestul ţării trag un semnal de alarmă!

A scăzut drastic numărul organelor prelevate de la pacienţi aflaţi în moarte clinică. La un pas de moarte sunt şi cei care aşteaptă pe nişte liste interminabile un organ sănătos. Problema este tot mai evidentă la nivel naţional atrage atenţia coordonatorul centrului regional de Transplant din Timişoara, Dan Ilincariu.

În ultimii opt ani, la Timişoara, cu ajutorul lui Dan Ilincariu, au fost realizate peste 60 de prelevări de ficat rinichi, inimă, pancreaş piele, oase şi tendoane de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

În toată ţara a fost aniversată Ziua Donatorului de Organe. Medicii împreună cu pacienţii transplantaţi au participat la slujbe de comemorare, în semn de recunoştinţă.

„Ziua Donatorului de Organe”, organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT); la această dată, în 1996, a luat fiinţă Aociaţia Transplantaţilor din România.

Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte, primăvara, „Ziua naţională a transplantului”; prin diverse manifestări este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizaţ la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România.

Statisticile arată ca la nivel european, în fiecare zi, în medie, 16 oameni au murit în timp ce aşteptau un transplant. Pe listele de aşteptare din tările Uniunii sunt 86 de mii de pacienţi care au nevoie vitală de un organ sănătos.

sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.