Sute de biciclişti în alb, într-un marş al tăcerii pe două roţi, la Timişoara

195

Mii de biciclişti sunt ucişi sau răniţi zilnic, mergând pe două roţi, în toată lumea. Pentru ei, la Timişoara, dar şi în alte 287 de oraşe de pe întreg Mapamondul, se va organiza un marş al tăcerii.

În România, comunitățile locale de bicicliști din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Dej, Galați, Suceava și Alexandria vor organiza Marșul Tăcerii, pentru a onora cicliștii care au fost uciși sau răniți în timpul ciclismului pe căile publice, dar și pentru a atrage atenția asupra legislației inadecvate și a infrastructurii deficitare – din cauza cărora, viața a mii de biciliști este pusă zi de zi în pericol în întreaga țară.

Bicicliștii sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii de prarticipanți la trafic, nefiind protejați de o caroserie, și deși aceștia au dreptul legal de a împărți drumul cu șoferii, conflictele sunt la ordinea zilei”, spun cei de la Verde pentru Biciclete.

În Timișoara sunt așteptați sute de bicicliști din comunitatea locală, miercuri 16 mai, de la ora 18.30, la Casa Verde pentru Biciclete (Platforma Timco), de unde la ora 19:00 se va pleca într-o pedalare silențioasă, de 8 km, pe traseul: Casa Verde pentru Biciclete (platforma Timco) – Calea Circumvalațiunii – Intersecția Jiului – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand I – Strada 20 decembrie 1989- Piața Iancu Huniade – Bulevardul Ion C Brătianu – Strada Hector – Bastion Maria Therezia – Punctele Cardinale – Strada Oituz – Piata Mărăști – Calea Alexandru Ioan Cuza – Calea Torontalului – Bulevardul Cetății – Strada Gheorghe Lazăr – Strada Gh. Dima – Strada Paris – Bulevardul Republicii – Piața Victoriei (finish).

Participanţii sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în alb. Cei care doresc pot să rpimească trocouri de la organizatori, după ce în prealabil se înscriu pe lista disponibilă aici – https://goo.gl/forms/8mK6MVFuYXDhyjOK2

Organizatori din peste 288 de orașe și-au asumat rolul de ambasadori ai acestui eveniment, care este mai mult decât o comemorare a victimelor accidentelor rutiere, este o declarație de solidaritate pentru comunitatea globală a biciliștilor. Ţările unde se va pedala simultan sunt: Statele Unite ale Americii, Antartica, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, Cypru, Germania, Hong Kong, India, Israel, Liban, Mexic, Taiwan, Tanzania și Ucrainia.

sursa foto: Verde pentru Biciclete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.