Un bărbat suspect de coronavirus a fost ţinut timp de aproape cinci ore într-o ambulanţă SMURD, fără să fie preluat de Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean din Deva, pe motiv că nu fusese dezinfectată camera specială pentru acest gen de bolnavi, a informat marţi Asociaţia Salvital Hunedoara, de care aparţin paramedicii civili.
Potrivit conducerii asociaţiei, paramedicii civili de la modulul Simeria, care au intervenit la acest caz, nu aveau asigurate costume speciale de protecţie, ei folosind combinezoane de unică folosinţă şi măşti de protecţie pe care le-au cumpărat de la un magazin de bricolaj.
În acest context, Asociaţia Salvital solicită Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara să se implice în asigurarea echipamentului profesional de protecţie a paramedicilor care intervin la astfel de cazuri.
Pacientul în vârstă de 51 de ani este din comuna Hărău, judeţul Hunedoara. El a solicitat ajutor luni după-amiază şi a relatat echipajului de paramedici că mai fusese la UPU Deva în cursul zilei de luni, însă a fost trimis acasă.
„Pacientul a stat în ambulanţă cu masca de oxigen, simţindu-se din ce în ce mai rău, până la ora 21 şi 49 minute, iar paramedicii SMURD au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă să-i amelioreze situaţia. Pacientul a fost preluat de tura de noapte din UPU, la ora 21 şi 49 min, după ce a aşteptat în jur de 5 ore în ambulanţa SMURD. Cei care i-au fost alături şi i-au acordat îngrijiri în această perioadă au fost paramedicii, care au pus mai presus datoria de a salva vieţi decât teama de a se infecta”, se arată într-un comunicat al Asociației Salvital.