Surse: Noile restricții ar putea fi relaxate. Condițiile luate în calcul de Guvern

183
Guvernul ia în calcul să revină asupra deciziei de închidere a magazinelor la ora 18.00, iar în cazul restaurantelor, sălilor de sport sau concertelor restricțiile ar putea fi relaxate dacă se va conveni asupra testării înainte a clienților, susțin surse guvernamentale.
 
Orice decizie însă, au precizat aceleași surse, depinde de evoluția numărului de cazuri și propunerile care vin de la Ministerul Sănătății, care însă până acum a pledat pentru măsuri extrem de dure.
 
Noile restricții au intrat în vigoare duminică. Astfel, de la ora 18.00 vor fi închise magazinele și toți operatorii economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, iar de la ora 20.00 intră în vigoare carantina de noapte.
Aceste măsuri sunt în vigoare de duminică în toate localitățile în care rata de infectare a depășit 4 la mia de localități și se aplică în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În localitățile cu rata de infectare de peste 7,5, aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.