Surse. Guvernul redeschide bisericile. Regulile vor fi stabilite de MAI

133

Hotărârea de guvern care prelungeşte starea de alertă prevede şi redeschiderea bisericilor. Regulile pentru slujbe vor fi stabilite de MAI, susţin surse politice pentru Adevărul. Guvernul a cedat la presiunea PSD. Social-democraţii au anunţat că vor amenda hotărârea de guvern în Parlament, astfel încât bisericile şi restaurantele să fie redeschise.

Şedinţa Executivului, programată la ora 12:30, este precedată de cea a Comtetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care ar urma să decidă asupra proiectului de hotăţrâre. Decizia vine în contextul în care mai multe zile la rând numărul cazurilor a trecut de 200, iar duminică a trecut de 300.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus şi că în acest moment în judeţul Braşov este o transmitere comunitară. Ministrul a precizat că în România este o transmitere comunitară joasă, comparativ cu alte state ale Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.