Timișoara Saracens a încasat cea mai severă înfrângere din cupele europene. Campioana a jucat în 14 oameni și a fost zdrobită de Harlequins Londra cu 3-75 în runda a patra din Challenge Cup.
Vizita la Londra nu le-a purtat deloc noroc rugbiștilor timișoreni, care au cedat la scor în fața puternicei Harlequins. Dacă șansele unui rezultat pozitiv erau minime, bănățenii și-au anulat singuri orice ocazie de a face măcar un joc strâns. Au rămas în 14 din minutul 3, iar în inferioritate numerică în fața unui adversar mult mai puternic deznodământul a fost unul singur: 11 eseuri încasate și niciunul marcat!
Randall Morrison și-a lăsat echipa în inferioritate numerică după o intervenție neregulamentară, iar în 14 oameni rezistența opusă de Timișoara a fost minimă. Sud-africanul o comise și în tur, atunci când a văzut doar galben însă în cele 10 minute de inferioritate Saracens încasase 3 seueir. Eseurile au curs pe bandă rulantă la Londra: Wallace, Visser, Roberts (3), Brown (2), Yarde (2) Clifford, Swiel, iar Jackson și Swiel au semnat câte cinci transformări fiecare.
Saracens: Edmund Aholelei, Andrei Rădoi, Horațiu Pungea – Valentin Popârlan, Marian Drenceanu – Randall Morrison, Dorin Lazăr, Gabriel Ianuș – Gabriel Conache, Jack Umaga – Mădălin Lemnaru, Paula Kinikinilau, Fonovai Tangimana, Brian Sefanaia – Stephen Shennan. Au mai jucat: Eugen Căpățână, Gigi Militaru, Samuel Mariș, Ionuț Mureșan, Victor Dumitru, Marius Simionescu, Florin Popa, Marian Gorcioaia.
Timișoara rămâne cu zero în clasamentul grupei 5, cu cea mai slabă linie de clasament alături de francezii de la Grenoble în grupa 2. Ultimele două meciuri europene pentru bănățeni sunt programate în 2017, în 14 ianuarie acasă cu Stade Francais și în 22 ianuarie la Edinburgh. În clasamentul grupei Harlequins are 17 puncte, Edinburgh 15 puncte și Stade Francais a adunat 11 puncte.