Sofia Ovejan (n. 30 ianuarie 1977, Tulcea) este absolventă a Secției de pictură murală din cadrul Universității de Arte din București (2002). Membră a Fundației Naționale Henry Coandă pentru tinerii superdotați. Este protagonistă a mai multor happeninguri și performanceuri. A expus propriile lucrări în patru expoziții personale și în 25 de grup, din România și străinătate. Lucrări ce îi poartă semnătura se regăsesc în spații publice (București, Mamaia, Constanța etc.). În 2013, a obținut locul 3 la concursul național pentru vitraliile Camerei de Consiliu de la Strasbourg și distincția Toile d’or de l’anne, la Paris (Grand Palais).
Robert Șerban: Care-i rostul artei pe care o faceți? De ce și pentru cine? Până când?
Sovia Ovejan: Tot ceea ce gândesc să pun pe pânză sau să materializez într-o formă artistică pornește, în primul rând, din dorința unei satisfaceri interioare a eului personal. Dacă metodele și mijloacele mele de expresie plastică ating și influențează în mod pozitiv și privitorul lucrărilor mele, atunci împlinirea mea sufletească este deplină. Mă voi manifesta în domeniul artistic atâta timp cât îmi va face plăcere.
R.Ș.: Un artist trebuie să-și găsească o cale a sa pe care, apoi, să o urmeze, sau, dimpotrivă, trebuie să părăsească imediat drumul găsit și să pornească în căutarea altuia, ce oferă alte perspective, provocări diferite, un nou… drum? Artistul e în acord cu sine ori în răspăr cu sine? Dumneavoastră cum credeți că sunteți?
S.O.: De cele mai multe ori, un drum nou apare în urma unei greșeli, a unei erori, a alăturării a două entități distincte care se vor pune în armonie reciproc prin prisma personalității artistului. Cred că, așa cum înaintăm în vârstă și fiecare timp are povestea sa, tot așa drumurile și căutările în artă sunt necontenite și, uneori, fără sfârșit. Eu nu mă iau în răspăr, dar sunt primul meu critic și cel mai important. Câteodată mă iubesc, altădată îmi displac profund. Nu prea mă interesează părerile altora.
R.Ș.: Dacă propriul copil v-ar întreba artist sau IT-ist?, ce răspuns i-ați da? Cum ați argumenta răspunsul?
S.O.: Calculatorul este, indiscutabil, un instrument extrem de important atât acum, cât și în viitor. Bineînțeles că mi-aș încuraja copilul să știe să-l folosească, chiar să performeze în domeniul IT. Dar, pe de altă parte, i-aș inocula și plăcerea lucrului manual, unic, irepetabil, care a construit istoria umanității.
R.Ș.: „Omul a câștigat realitatea și a pierdut visul”, spunea scriitorul Robert Musil. Ce raporturi aveți cu lumea în care trăiți și cum îmblânziți — dacă e cazul — realitatea? La ce visați? Ce vis ați dori să vi se împlinească?
S.O.: Îmi place foarte mult realitatea în care trăiesc acum și mă simt pe deplin confortabil în ea. Nu am lucruri esențiale să schimb și, dacă am ceva de reproșat, numai mie personal aș avea. Ca de pildă că nu mai am timp să practic sport.
R.Ș.: Cât de des vă priviți în oglindă? Vă place ce vedeți?
S.O.: Ha, ha!, mă uit și de 10 ori pe zi în oglindă și mă simt foarte bine în pielea mea. Încă. Sper să gândesc la fel și peste 10 ani.
(Interviul face parte din proiectul In.Fuzion#1, realizat de Montage și susținut de Primăria București. Parteneri: Muzeul Național al Literaturii Române și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești)