Tot mai mulţi angajatori le solicită angajaţilor care se întorc din vacanţă prezentarea unui test negativ de coronavirus. Programarea, însă, poate dura şi câteva zile, iar rezultatul se poate lăsa şi el aşteptat de la câteva ore până la mai multe zile. În acest răstimp, angajatul nu se poate întoarce la serviciu.
Este angajatul obligat să-şi ia concediu medical în acele zile? Sindicaliștii de la Federația Solidaritatea Sanitară spun că această durată de așteptare decurge dintr-o solicitare a unității, deci ea este parte a timpului de muncă.
Angajatorul poate condiționa desfășurarea activității profesionale de efectuarea unui test COVID-19, însă durata de așteptare a rezultatului testului este pe seama celui care impune testul.
De principiu, testarea salariaților plecați în concediu de odihnă poate fi efectuată doar în două situații:
(1) La sfârșitul concediului de odihnă, în prima zi de prezentare la muncă. Dacă unitatea îi solicită salariatului să nu lucreze până nu are rezultatul testului atunci salariatul trebuie considerat ca aflându-se în activitate.
(2) Prin chemarea salariaților din concediu. În acest caz CO este întrerupt, salariatul fiind considerat ca aflându-se în activitate.
Pentru buna desfășurare a activității unitatea poate conveni împreună cu sindicatele afiliate la federațiile reprezentative la nivel de sector sanitar și alte forme de desfășurare a testării, acestea trebuind să fie incluse în contractele colective de muncă de la nivelul unității.
https://www.facebook.com/solidaritatea.sanitara/posts/3194090260677063