Conducerea USR a votat recent ca Elena Lasconi să-l aibă drept consultant politic pe Bob Wickers, cel care a lucrat pentru Ion Iliescu, Elțîn și pentru importanți politicieni republicani din SUA. Firma lui Wickers va costa 175.000 de euro și va mai lua încă 200.000 de euro dacă Lasconi ajunge în turul II al alegerilor prezidențiale, scrie siteul de investigație Snoop.ro, într-un articol publicat marți dimineață.
La o săptămână după ce Snoop a dezvăluit sumele plătite de PNL pentru panotajul lui Nicolae Ciucă cu „Un ostaș în slujba țării” și pe cele folosite de AUR pentru George Simion, Snoop publică astăzi și investiția USR pentru Elena Lasconi. Partidul a contractat 683 de fețe panouri publicitare pentru Lasconi, potrivit răspunsului oficial al USR către Snoop. Suma totală plătită pentru producția panourilor, montarea lor și chirie este de 1,5 milioane de euro, a spus Uniunea.
„Un panou publicitar include de cele mai multe ori două fețe, dar sunt și spații publicitare cu o singură față”, precizează USR în răspunsul pentru jurnaliști.
Campania de promovare a început pe 24 iulie și are ca termen final 8 noiembrie, când se intră în campania electorală și panotajul este interzis. Cea mai mare parte din suma de 1,5 milioane de euro este pentru închiriere: 1,3 milioane de euro. Producția a costat 104.995 de euro, iar 65.947 de euro au fost utilizați pentru montare. Comparativ, PNL a alocat 2,5 milioane de euro pentru panourile de promovare a cărții lui Nicolae Ciucă în intervalul mai – iulie, iar suma contractuală până în noiembrie este de 4 milioane de euro.
La rândul său, AUR a comunicat către Snoop că a plătit 450.000 de euro pentru două luni de panotaj cu imaginea lui George Simion, și va suplimenta cu 300.000 de euro pentru perioada rămasă până la campania pentru prezidențiale. Panotajul nu este însă ultima investiție în campania prezidențială a Elenei Lasconi. Proaspăta președintă a USR a solicitat colegilor să fie consiliată de un strateg din SUA.
Care sunt sumele pentru Bob Wickers
Consultant american cu o experiență de peste 30 de ani, Bob Wickers o va asista în campania prezidențială pe Elena Lasconi, potrivit unui vot recent al conducerii USR, care a aprobat datele financiare ale înțelegerii. Oferta de contract oferită de USR lui Bob Wickers, consultată de site-ul de investigații Snoop.ro, are mai multe clauze de performanță și a fost aprobată de conducerea USR.
În precampanie, contractul este de 25.000 de euro în fiecare lună și un bonus de început de 25.000 de euro. Suma pentru această perioadă de precampanie (n.r. – până la mijlocul lunii octombrie) va fi de 125.000 de euro, potrivit informațiilor Snoop.ro
Intrarea Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale va aduce firmei lui Bob Wickers un bonus de 100.000 de euro. Consultanța din perioada campaniei electorale, în același scenariu cu USR în turul al doilea al prezidențialelor, ar costa partidul alți 100.000 de euro.
În cazul în care Lasconi intră în turul al doilea, contractul ajunge astfel la 325.000 de euro, dacă adunăm precampania, campania și prima de succes.
Sursa: https://hotnews.ro/