Compensarea facturilor de energie, o rușine. Toată clasa politică s-a lăudat în octombrie 2021 că va suporta costul crescut al energiei electrice și al gazelor. O lege a fost dezbătută și votată rapid, pe baza unei OUG.
Rezultatul este cunoscut: facturi enorme au inuntat piața consumatorilor casnici. Uneori, facturile imense ar fi fost și mai mari, în realitate, fără compensare. Legea, însă, a fost foarte proastă de la bun început iar plafonul de compensare a fost mult prea ridicat. Ca urmare, consumatorii casnici au preluat mai toată povara facturilor iar statul a compensat sume derizorii.
Astfel, potrivit unui răspuns al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), la cererea defapt.ro, compensările au fost următoarele:
- energie electrică în noiembrie 2021: 10,3 milioane de lei
- gaze naturale în noiembrie 2021: 19,2 milioane lei
- energie electrică în decembrie 2021: 26,1 milioane de lei
- gaze naturale în decembrie 2021: 128,7 milioane lei
În total pe cele două luni din 2021, sumă nu depășește 185 de milioane de lei, adică în jur de 38 de milioane de euro.
sursa – defapt.ro