Succesul unei vizite de lucru: un exemplu aparent local, aparent liberal

878

Vizita de lucru pe șantierul noului cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara (UVT), efectuată de către premierul României, domnul Victor Orban alături de rectorul Universității, domnul profesor universitar Marilen Pirtea, sâmbătă 24 octombrie, a reprezentat un nou și important succes în ascensiunea Timișoarei, implicit al României, pe noi și noi culmi ale progresului și civilizației. La fața locului, după un obicei lansat anul acesta de către alți competitori politici, cei doi lideri liberali, în ținută de lucru, cu cască albă de protecție pe cap, înveliți în vestă galbenă de avertizare, au informat presa, repectiv poporul, în legătură cu marea investiție de interes local și național.

Astfel, domnul profesor universitar doctor în științe economice, rectorul UVT, deputat în Parlamentul României, vicepreședinte al Camerei Deputaților, Marilen Pirtea a prezentat istoria acestei minunate clădiri în devenire (voi cita spusele domniei sale în continuare, preluate din Ziua De Vest, on line,  25.10.2020). Spun istorie pentru că realmente există deja o istorie de peste 20 ani, întrucât contractul pentru construcția căminului a fost semnat în 1999.  Dar ”lucrările au început de abia în 2013, de fapt. Trei ani de zile nu am primit niciun ban de la guvern pentru acest obiectiv, derulând din venituri proprii toate lucrările”, ne spune spune primul gospodar al UVT, care, deja în anul 2013 era rectorul UVT, pe atunci la primul mandat. Nu este un cămin oarecare: ”Suntem siguri, va fi cel mai modern cămin studențesc din România. El a fost proiectat la nivelul anilor 2050, ca arhitectură”.

Ia să vedem de ce este așa de modern: ”Este vorba despre 670 de locuri de cazare, camere cu câte trei paturi sau câte două paturi, spații comerciale moderne, 80 de panouri solare, pentru încălzire, apă, curent și tot ce este necesar”. La așa universitate, așa cămin, trebuie să subliniem acest fapt! De când este rector domnul profesor doctor Marilen Pirtea nu este săptămână, de la Dumnezeu lăsată, să nu aflăm, în presa locală și națională, despre noi și noi succese științifice la UVT! Nu există clasament mondial al universităților, ocolind globul pământesc, din China până în Indochina, să nu aflăm de progresul constant al UVT spre vârful diferitelor ierarhii academice.

Nu este de mirare că, dacă are ”tot ce este necesar”, căminul minune este și destul de scump, iar lucrările durează, durează, dar să fim liniștiți, nu ”până la nivelul anilor 2050”:  ”Costul total al execuției lucrărilor ajunge la un total de 70 milioane de lei. Acum, ar mai fi nevoie de 15 milioane până la finalizare, cel mai probabil în toamna anului viitor”.  Deci, putem răsufla ușurați: ”Ca urmare a deblocării soldurilor universităților, în ultimele șase luni de zile, lucrările au cunoscut un ritm extrem de alert de realizare. Noi preconizăm ca la mijlocul lunii noiembrie să fie închisă toată fațada”.  Evident că norocul cel mare s-a abătut asupra centrului universitar timișorean și datorită venirii domnului prim-ministru în luna octombrie la Timișoara, anul curent, 2020: „Sperăm că, prin sprijinul domnului prim-ministru să obținem în perioada următoare sursele necesare pentru a finaliza acest cămin, alături de veniturile proprii ale universității”.

Acest proiect ” absolut ambițios, stadiul lucrărilor și viziunea avansată cu care Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să își întâmpine studenții, în cel mai modern cămin studențesc din România”, l-a făcut și pe domnul prim-minstru Orban să aibă o revelație, declarând la fața locului: ”Domnul rector a fost primul care mi-a spus despre soldul universităților, care nu puteau fi cheltuite. Aveau aceste excedente strânse de-a lungul anilor. I-am întrebat la ce puteți folosi acești bani. «La investiții». Atunci am luat decizia ca 50% din excedentele strânse de-a lungul anilor să poată fi cheltuite de universități. Chiar i-am spus domnului rector că, orice are nevoie, va beneficia de suplimentul de finanțare pentru a finaliza acest obiectiv de investiții”. Nu putem decât să îl felicităm pe domnul rector că ”avea excedente strânse”.

Să-i mulțumim, ”și pe această cale” (vă amintiți expresia, dragi cititori mai vârstnici?), domnului prim-ministru Orban că ”a luat decizia”, salvatoare, spunem noi, pentru ca acest ”obiectiv de investiții”, ”cel mai modern cămin studențesc din România” să se termine odată și odată, adică înainte de 2050, pentru a nu risca să se demodernizeze. Apropo de modernitate, mă întreb cum ar fi fost un cămin studențesc cu un singur pat în cameră, cum am văzut în Franța în urmă cu vreo 30 de ani…

Astfel conferința de presă încheiată și lucrările cu succes în viitor finalizate, nu ne rămâne decât să-i urăm domnului prim ministru Ludovic Orban să viziteze cât mai des Timișoara, să mai ”deblocheze” ceva ”solduri”. Nu puține sunt ”obiectivele de investiții” care au nevoie de susținere guvernamentală, bașca  personală, adică înalt prim-ministerială: spitalul de copii, centura, stadionul, sala de sport și alte asemenea. Noroc că domnia sa ne-a asigurat: ”Dorința noastră este dacă ne apucăm să facem ceva, să ducem la bun sfârșit acel ceva”. Aferim!

Și mai mare noroc este că, odată ce legea învățământului a fost încă o dată schimbată, iar rectorii pot fi aleși, tot la 4 ani, pentru un număr infinit de mandate, prin urmare, domnul profesor doctor Marilen Pirtea, aflat deocamdată doar la al treilea mandat, va putea să își pună în aplicare, ca rector și deputat, măcar până în 2050, viziunea sa clară și personală cu privire la Prioritățile dezvoltării Timișului european: Educația noilor generații, viitorul României europene”.

La sfârșit, dar nu la urmă, trebuie să remarc prezența, deloc întâmplătoare,  în cadrul delegației de partid și de stat, din fața istoricului șantier,  a savantei în devenire în domeniul științelor juridice și star al funcțiilor politice,  doamna senator Alina Gorghiu. Doamna vicepreședinte al Senatului României este, potrivit unor declarații recente (ZDV on line, 16.10.2020) ale domnului Alin Nica, proaspătul președinte al CJ Timiș și președinte interimar al organizației județene liberale,  cineva ”cu greutate la București”, iar  ”mulți primari au menționat ajutoare concrete din partea ei pentru proiectele locale”. La ședința de alegeri pentru desemnarea listei de candidați ”s-a supus la vot, și am cerut să se ridice în picioare toți cei pe care i-a ajutat. S-au ridicat mai mult de un sfert”, a mai povestit domnul Nica.

Nu cred că mai există există vreo temere, de parcă ar fi trebuit să existe vreodată, vreuna, că, în urma recentei și decisivei vizite de lucru, cel mai frumos și modern cămin studențesc din țară, va fi terminat, cam după-un sfert de veac, adică cât de curând, aici, la Timișoara!

1 COMENTARIU

  1. Sunt sigur ca dezvoltatorului investitor timisorean ce a construit sub sigla “ ISHO” cateva repere ce au schimbat fata arhitectonica in Timisoarei in ultimii zece ani i se vor arata, dupa “ dezvelirea” faimosului camin al UVT, o serie de intrebari si controverse asupra propriilor constructii: or avea apa, dar curent, dar fiabilitatea si functionalitatea necesara extinsa pana in 2050? De ce nu au fost prezente la inaugurarea edificiilor sale noile simboluri ale modernului “ Mester Manole” : casti multicolore, veste fluorescente intinse peste burti si indesate pe capetele unor politruci, in plina “ pandemie electorala”?
    Pai, draga Dle. Profesor, raspunsul este simplu: acel dezvoltator nu are nevoie de voturi, nu are nevoie de mandate suplimentare de rector, nu are nevoie de bani de la populatie( recte: de la bugetul tarii!) si nici de osanale! Pentru ca este un TIMISOREAN si un OM SERIOS!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.