Subvențiile APIA au plecat către fermieri

416

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a anunțat că, până în prezent, în conturile fermierilor au ajuns 860 de milioane de euro.

”Peste 80% dintre fermieri au primit subvențiile pe suprafață până la această dată, ceea ce înseamnă că din bugetul statului au plecat în conturile fermierilor 860 de milioane de euro, exact când câmpul o cere. Fermierii au însămânțat deja în miezul epocii optime 85% din suprafața programată. Reamintesc că banii se dau în primul rând din bugetul statului, ei alimentează conturile fermierilor ca să poată însămânța la timp, și apoi banii se restituie de la Uniunea Europeană în condițiile în care au fost respectate regulamentele, în contextul în care banii au fost dați în condiții corecte ca să nu existe dezangajări de fonduri. Și România nu are dezangajări. Iată că prin FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă n.r) sunt în țară peste 99,18% din fonduri și demult, nu de acum”, a spus Daea.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata avansului pe suprafață în data de 16 octombrie 2017. În 2017, fermierii români au solicitat subvenții europene pentru o suprafață de 9,541 milioane de hectare, în creștere cu 214.525 hectare față de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.