0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Substanțe toxice pe râurile din Banat

Investigații în Reșița, după ce râurile au fost poluate cu substanțe toxice

Autoritățile fac investigații amănunțite în Reșița, după ce s-a demonstrat că râul Doman, dar și râul Bârzava, au fost poluate prin deversări cu substanțe toxice.

În mediul online au apărut fotografii cu apa poluată. Se vede clar cum o substanță de culoare roșie ajunge în râuri prn gurile de canalizare. Comisarii de mediu din Caraș-Severin au declarat că nu este niciun pericol pentru biodiversitatea acvatică.

”S-a postat pe facebook cum că ar exista o poluare pe pârâul Doman, iar la un timp foarte scurt după ce am aflat de treaba aceasta, personalul nostru de specialitate s-a deplasat în zona menţionată, au identificat canalul de pluvial care se scurge prin malul stâng al pârâului Doman, era o substanţă de culoare roşie, fără un miros persistent şi s-au prelevat probe atât din amonte cât şi din avalul secţiunii de deversare, iar în urma analizelor de laborator, făcute pe partea de substanţe organice, la noi sunt foarte mici depăşirile, adică aproape nesemnificative, iar debitul canalului pluvial de evacuare în pârâul Doman este foarte mic, între 0,5 şi 2 litri/ secundă, diluţia fiind foarte mare, ceea ce NU pune în pericol de loc acvifauna zonei. Nu există niciun risc de a muri vreun peştişor sau orice altă vietate care mai trăieşte în habitatul acesta din pârâul Doman, cu atât mai puţin în Bârzava”, au delarat comisarii pentru Radio Reșița.

Aceștia sunt însă contraziși de primarul Reșiței, Ioan Popa. Edilul spune că s-au făcut analize în laboratoarele Aquacaraș și că rezultatele arată că substanțele care au ajuns în natură sunt toxice.

”Încercăm să identificăm ce se întâmplă. În 13 și 14 februarie, adică joi și vineri, au fost înregistrate din nou aceleași poluări cu substanță de culoare roșiatică. Se pare că e o substanță care conține crom hexavalent, adică o substanță toxică care se folosește mai ales în industria textilă. Poate să fie de la un agent economic”, a spus edilul șef din Reșița.

Urmează ca o comisie specială să continue investugațiile și să mai trebuie indentificată sursa poluării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Localitatea de lângă Timișoara care vrea să rivalizeze cu marile orașe ale lumii de Crăciun

O comună de lângă Timişoara e pusă pe fapte mari: anul viitor vrea să se "bată" cu târguri de Crăciun de renume la capitolul...

Dominic Fritz a pierdut partida în privința creșterii taxelor și impozitelor locale! Ce urmează mai departe

Joi, consilierii locali din Timișoara au respins proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2025. A lipsit un singur vot pentru ca proiectul...

Citește și :