Substanţe interzise depistate de jandarmi asupra unor persoane în municipiul Timișoara

68

Trei persoane care aveau asupra lor substanţe interzise, au fost depistate de jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara, pe timpul serviciului de menținere a ordinii publice.

La întâlnirea cu jandarmii, persoanele au prezentat un comportament ezitant, ce a atras atenția. A fost luată măsura stabilirii identităţii persoanelor iar, la verificări, a rezultat că acestea au vârsta de 21, 24 respectiv 26 de ani. Ele au fost observate în timp ce se aflau în autoturisme staționate pe stradă.

La perchezițiile corporale efectuate, asupra unei dintre persoane au fost găsite țigarete ce au în conținut masă vegetală de culoare verde-olive iar asupra celorlalte două, a fost găsită o țigaretă și un plic transparent cu același gen de masă vegetală.
Jandarmii au ridicat obiectele găsite, în vederea continuării cercetărilor și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că reprezintă infracţiune „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, conform prevederilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.