La sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a avut loc, miercuri, 28 noiembrie a.c., festivitatea de înaintare în gradul următor şi de recompensare a cadrelor militare.
Manifestările au fost dedicate aniversării Zilei Naţionale a României.
Prin ordin al comandantului unităţii, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea desfăşurată şi pentru modul exemplar de executare a misiunilor, trei subofiţeri sunt înaintaţi în grad, înaintea expirării stagiului minim. De asemenea, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara sunt recompensaţi cu mulţumiri, felicitări şi diplome de merit.