Sub 1.000 de cazuri noi COVID, în Timiș

48

După o zi de weekend, în care în Timiș s-au efectuat numai 1.850 de teste pentru depistarea coronavirusului, 828 de rezultate au fost pozitive. Rata de infectare din județ este acum de 29,32 la mia de oameni.

Potrivit datelor oficiale, incidența din localitățile din preajma Timișoarei au început să scadă. Astfel, la Dumbrăvița a ajuns la 60,56 la mie, la Giroc este de 52,01 la mie, iar în Moșnița Nouă 50 de persoane din 1.000 sunt pozitive. În Timișoara au fost raportate 479 de noi îmbolnăviri și o incidență de 37,46 la mie. Spitalele rămân aglomerate. 467 de timișeni sunt internați, dintre care 35 se află în secții ATI. Niciun cadru medical nu s-a infectat în ultima zi, dar 5 bolnavi au murit.

În țară au fost înregistrate 16.958 de cazuri noi, dar au fost efectuate numai 48.101 teste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.