Studioul FOR din Timișoara la Târgul Internațional de Design de la New York

69

ICR New York s-a alăturat și anul acesta proiectului internațional și multidisciplinar „ECO Solidarity” (ediția a III-a), realizat de EUNIC New York în colaborare cu compania WantedDesign Manhattan ca parte a Târgului Internațional de Design și Mobilă, ce s-a desfășurat în perioada 21-23 mai 2023 la New York. La ediția din acest an, cu sprijinul ICR New York, România a fost reprezentată de Studio FOR, o platformă pentru inovație în design și arhitectură creată de un colectiv de arhitecți timișoreni.

Proiectul românesc, intitulat „Ca pe roate” / ”On Wheels”, a fost propus de Pepe Peralta Guerrero și Maria Sgîrcea, membri ai Studio FOR din Timișoara, și a constat dintr-o trusă/kit de supraviețuire, menită să fie de ajutor mai ales într-o situație de criză prelungită.
Prin intermediul proiectului lor, cei doi arhitecți au prezentat o ingenioasă serie de obiecte de bricolaj realizate din materiale reciclate, în principal din PET aluminizat, atât de familiar publicului larg din foliile de prim ajutor folosite în situații de criză, ușor de transportat și de asamblat. Obiectele sunt gândite să poată fi trasformate simplu și rapid, după proceduri ușor de urmat, în piese esențiale cum ar fi recipiente impermeabile pentru haine, mâncare sau documente, o pelerină ușoară și strălucitoare vizibilă de la depărtare sau stickere cu informații vitale de tipul grupei de sânge sau a alergiilor de care suferă purtătorul, asigurând astfel supraviețuirea celor care sunt nevoiți să ia drumul pribegiei.
Ca urmare a succesului înregistrat la Târgul Internațional de Design, FOR își propune replicarea trusei la scară largă, cu scopul de a veni cât mai repede în ajutorul refugiaților.

„Totul a trecut foarte rapid, la ritmul New York-ului. Nu am avut timp de turism, am mers doar din punctul A în B, din B în C, și tot așa cu treabă. Dar așa am putut simți pulsul orașului, inclusiv (re)descoperi unele lucrări ale marilor maeștri europeni de la Bauhaus în „exil”: Seagram-ul de a lui Mies, „PanAm” de a lui Gropius, Whitney de a lui Breuer… Și noi am fost parte, la ”Eco Solidarity”, dintr-o gașcă de arhitecți și designeri europeni detirminați să muște din The Big Apple prin noile lor idei si abordări… Păstrând distanțele, nu am putut sa nu fac paralela când eram acolo și mă bucurăm de o astfel de efervescență. Târgul de la ICFF (International Contemporary Furniture Fair), foarte bine curatoriat, foarte bine lustruit si atractiv de altfel, este până la urmă un târg comercial. Am primit de mai multe ori întrebarea: “I would like to buy this shiny jacket, how much does it cost?”.  Faptul ca institutele culturale europene la New York (ICR-ul mereu prezent) au găsit acolo un loc de unde să ofere o voce unor studiouri emergente de design cu răspunsuri noi este un semn care invită la optimism.” (Pepe Peralta Guerrero)

„A fost foarte valoros pentru noi să împărțim gândurile și munca noastră pe forul deschis pe care îl atrage un oraș ca New York. Dacă începutul unui proiect e guvernat de optimismul unor căutări, dezbateri și experimente din atelier, expoziția din cadrul Wanted Desgin + ICFF a reprezentat un punct matur al proiecutului și ocazia de a susține discursul pe care am construit până acum. Ne întoarcem acum în atelier cu energie proaspătă de a duce proiectul prezentat mai departe. Impresiile și gândurile vizitatorilor și ale celorlalți expozanți se întorc cu noi și devin parte din ”On Wheels”, ca în orice ciclu sănătos de feedback + design.
 Ne întoarcem și cu o mulțime de noi prieteni, cum să nu, atât din rândul designerilor, curatorilor, cât și al reprezentanților institutelor culturale de peste tot din Europa care ne-au primit în New York-ul lor, nicicare mai bun sprijin ca ICR New York.”
(Maria Sgîrcea)
„ECO Solidarity”, una dintre principalele inițiative ale clusterului new-yorkez al EUNIC (asociația institutelor culturale ale țărilor Uniunii Europene), a adus în fața publicului american designeri din Belgia, Cehia, Germania, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Spania și Ucraina, care au prezentat, într-o expoziție de grup însoțită de două workshop-uri, soluții de design ce încearcă să răspundă la problemele cu care se confruntă persoanele dislocate de război sau de diferite calamități naturale.

Pe lângă arhitecții români, au mai participat la proiectul „ECO Solidarity”: Theresa Bastek, Studio Plastique (Wallonie-Bruxelles, Belgia), Eliška Novák Knotková, Balance is Motion (Cehia), Dorian Cani, COLLCOLL (Germania), Aušra Česnauskytė și Goda Verikaitė, Neo Futuristic Walks (Lituania), Kamila Szatanowska și Paulina Rogalska, FALA Architektura (Polonia), Otto Nagy, Terratico (Slovacia), Angel Mombiedro, Armombiedro Studio (Spania), cu un invitat special, Victoria Yakusha, FAINA Design din Ucraina.
Prin participarea anuală la proiectul „ECO Solidarity” al EUNIC New York, ICR New York urmărește promovarea arhitecților și designerilor români, oferindu-le o platformă de exprimare foarte vizibilă și oportunități de interacțiune și colaborare cu posibili parteneri americani și internaţionali. Mai mult, promovarea unor creatori care integrează în activitatea lor concepte ecologiste şi inclusive, menite să contribuie la ameliorarea unor probleme sociale şi să producă soluţii durabile, face parte din conceptul de programare al ICR New York, care rezonează cu problemele urgente ale timpului nostru, valorificând expresii cultural-artistice de relevanță contemporană.
Mai multe detalii despre proiectul propus de Pepe Peralta Guerrero și Maria Sgîrcea, FOR, găsiți aici: https://onwheelsdownload.wordpress.com/ellen/
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.