Studenții străini asigură jumătate din Bugetul UMF Timișoara! – VIDEO

440

Se poate spune, fără teama de a greși, că studenții străini care se pregătesc pentru una din cele mai nobile meserii din lume la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” – Timișoara asigură independența financiară a instituției.

Învățământul superior medical timișorean este salvat financiar de cei 1.000 de studenți care învață aici să tămăduiască suferințele semenilor, în țările de baștină. Asta pentru că ei plătesc anual o taxă de studii, care poate ajunge până la 5.000 de euro, în funcție de țara de proveniență.

”Nu înseamnă că, dacă plătesc o taxă anuală de studii, studenții străini sunt admiși automat la UMF Timișoara, pe bază de dosar, așa cum se întâmpla cu câțiva ani în urmă” spune purtătorul de cuvînt al instituției, profesorul Andrei Motoc.

Acesta afirmă că ”Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” – Timișoara este prima din țară care a introdus sistemul de examinare pentru admiterea străinilor la studii, similar celui care se aplică pentru studenţii români: examen sistem grilă din anatomie și chimie pentru Medicină sau botanică și chimie pentru Farmacie. Cel mai complicat este procedeul de echivalare a bacalaureatului”.

În plus, responsabilii din UMF Timișoara se îngrijesc și de integrarea studenților stăini în mediul universitar, care pe lângă cursuri înseamnă și programe conexe, prin biroul de consiliere a studențior străini înființat special pentru acest scop. Aceștia găsesc aici informații care să le fie de real folos în viața socială.

2 COMENTARII

  1. Daca s-ar si face ceva cu banii aceia pentru studenti ! Studentii de la medicina NU AU BIBLIOTECA, au cele mai proaste camine, iar examenele le ia tot prostul ca sa nu cumva scada numarul, implicit platitorii de taxe !!!!! E GRAV !

    • Sa nu fim carcotasi. Probleme au fost si vor fi permanent! Stiu ca nu toti profesorii de acolo isi respecta staiful, inclusiv proaspatul presedinte al Senatului, dar cine vrea sa invete nu se impiedica in asa ceva. Sigur, e frustrant dar nu uitati ca traim in Romania, si cu asta am zis totul@

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.