Datele Imobiliare.ro semnalează, înainte de începerea anului universitar, o tendință clară de majorare a chiriilor în marile orașe ale țării. Analiza ia în calcul apartamentele cu una, două și trei camere și compară prețurile medii solicitate în iulie 2016 cu valorile consemnate în ianuarie 2016 și iulie 2015. Dintre cele patru centre universitare analizate, cele mai accesibile locuințe pot fi găsite în Timișoara (garsoniere și trei camere) și Iași (două și trei camere).
În orașul de pe Bega, o garsonieră costă, înainte de începerea anului universitar, 160 de euro pe lună – cu 7% mai mult decât în urmă cu șase sau cu 12 luni (în creștere de la 150 de euro pe lună). Pe de altă parte, proprietarii de apartamente cu două camere solicită, în medie, 270 de euro pe lună vara aceasta, ceea ce marchează un avans de 17% față de ianuarie 2016, dar și față de iulie 2015 (când pretențiile pe acest segment se situau la 230 de euro pe lună). Potrivit datelor Imobiliare.ro, o locuință cu trei camere are acum un preț de 300 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară din 2015, dar cu 11% mai mult decât la începutul acestui an (când ajungea la 270 de euro pe lună).
În capitala Moldovei, chiriile au fost vizibil mai stabile decât în celelalte centre universitare analizate. Variații au fost consemnate, de fapt, doar pe segmentul garsonierelor – o asemenea unitate locativă poate fi închiriată acum, în medie, cu 190 de euro pe lună, cu 7% mai mult decât în ianuarie anul acesta (când costa 177 de euro pe lună) și cu 12% mai mult decât în vara lui 2015 (când ajungea la 170 de euro pe lună). Prețurile medii solicitate pentru locuințele cu două și trei camere, pe de altă parte, s-au menținut constante (per ansamblu) în ultimele 12 luni, la un nivel de 250 și, respectiv, 300 de euro pe lună.
Orașul de pe Someș se situează pe primul loc. Preţurile chirilor de aici încep de la 200 de euro pe lună pentru o garsonieră şi ajung la 420 de euro în cazul apartamentelor cu 3 camere. Şi în Bucureşti traiul e scump. Preţurile chiriilor sunt similare cu cele din Cluj-Napoca, dar apartamentele cu 3 camere sunt ceva mai ieftine.