Primăria Timișoara s-a gândit să le ceară ajutorul studenților de la Peisagistică din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului în realizarea celui mai nou parc din capitala Banatului. Acesta are o suprafață de 7.000 metri pătrați și va fi realizat în zona Dâmbovița, între strada Lacului și strada Paul Constantinescu.
Ieri, mai mulți studenți timișoreni au prezentat soluțiile gândite pentru amenajarea spațiului verde în cadrul unei expoziții de proiecte studențești. Iar ideile au fost extrem de interesante.
„Am încercat să refac zona verde, pentru că acolo, momentan, este un dezastru ecologic. În propunerea mea am adus atât un loc pentru câini, un loc de joacă pentru copii și o zonă pentru bătrâni. în centru am păstrat zona unde era inițial balta, am reamenajat-o, am acoperit cu gazon zona respectivă și am pus ierburi ornamentale, am ales arbuști decorativi. Tema, conceptul meu sunt formele apei în natură. Am folosit bazinele pentru apă stătătoare, fântânile arteziene, ca să aduc sunetul apei în mișcare, iar pentru copii gheizerele, pentru a se putea juca cu apa. Realizarea proiectului ar costa în jur de 50.000 euro„, a explicat Mădălina Bondrea, studentă la Peisagistică.
Un alt student a propus ca spațiul verde să fie amenajat sub formă de frunză. „Fiecare nervură a frunzei reprezintă un anumit spațiu: avem spațiu cu plante aromatice, lavandă, zonă de relaxare, cu bănci și umbră, o zonă cu bazin, cu jocuri de apă, iar în partea stângă am amenajat un spațiu pentru copii și o zonă de relaxare. Am ales arbori decorativi, prin flori, și arbuști. Amenajarea ar costa în jur de 20.000 lei„, propune studentul Bruno Otvos.
Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, spune că lucrările de amenajare a spațiului verde din zona Dâmbovița ar putea începe cel mai târziu în această toamnă. „Parcul e extrem de important pentru cetățenii din Dâmbovița, iar implicarea studenților nu poate duce decât la un proiect extrem de reușit. Studenții vor fi prezenți cu ideile lor în procesul de proiectare, care se desfășoară în momentul de față și sper ca cel târziu în toamnă să începem lucrările de execuție, să realizăm cel mai nou parc al Timișoarei, care are 7.000 mp„, a precizat Dan Diaconu.
Frumoasa initiativa, dar am si eu o intrebare: pe cand un parc chinologic asa cum are Aradul? Ne-a luat-o inainte, asta e. Parcuri pentru oameni avem destule, slava Domnului, dar pentru caini nu se face nimic bun, dimpotriva. Daca nu stiati, prima asociatie chinologica din Romania a fost infiintata in 1922 la noi, in Timisoara. Am putea sa ne plimbam cainii linistiti, nu i-am mai „deranja” pe locuitori, s-ar putea organiza acolo expozitiile chinologice, ca si asa nu avem un spatiu adecvat pentru asta, s-ar putea face lectii de dresaj, etc, bineinteles contra unui cost, ceea ce ar aduce bani la bugetul local. Si va rog sa nu imi raspundeti ca exista canisite, astea sunt de-a dreptul ridicole, bani aruncati in vant.
O seara buna!