Studenții arhitecți expun idei de amenajări interioare

85

Studentii anului VI de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, împreună cu cadrele didactice coordonatoare (arh. Cristina-Maria Povian, arh. Mihai Donici), organizează vernisajul expoziției – SIT WITH ME… in Timișoara European Capital of Culture – pentru a prezenta lucrările realizate în cadrul Proiectului de Amenajări Interioare. Evenimentul va avea loc în holul central al Bibliotecii UPT, în data de 10 ianuarie 2019, începând cu ora 15:00.

Studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism nu sunt la prima expoziție de acest
gen. În urmă cu un an, aceștia au avut de realizat un taburet, de la concepție până la forma finală. De data aceasta au avut ca temă realizarea unui scaun ușor de transportat, destinat evenimentelor culturale organizate pentru proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Expoziția e o provocare interesantă pentru studenții care, până acum, au fost
obișnuiți să lucreze mai mult pe hârtie sau pe calculator. Faptul că lucrările lor sunt
expuse într-un spațiu cu o vizibilitate din ce în ce mai mare reprezintă și un util feed-back pentru studenții aflați în an terminal, care vor putea astfel să interacționeze cu posibili viitori clienți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.