Străzile de la periferia Timișoarei intră în șantier

100

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a semnat ordinul de începere a realizării proiectului tehnic pentru amenajarea străzilor Ștefan Procopiu, Eugen Coșeriu, Tristan Tzara, Horia Hulubei și strada adiacentă Aldea Teodorovici. Studiul de fezabilitate a fost aprobat în ședința de plen a Consiliului Local din luna noiembrie a anului trecut.

Vorbim despre străzile de la ieșire din oraș, spre Dumbrăvița. „În momentul de față, zona amintită, aflată la granița cu comuna Dumbrăvița nu are trotuare, iluminat public, spații verzi, piste pentru bicicliști sau parcări. Prin acest proiect complex se va moderniza carosabilul de pe străzile amintite, pe o suprafață de peste 23.000 mp, vor fi amenajați 4.300 mp de trotuare, se vor realiza accese pe 1.500 mp și se vor amenaja piste de biciclete pe 1.600 mp. Suprafața spațiilor verzi nou amenajate va fi de 6.600 mp. Proiectantul are 60 de zile termen pentru predarea documentației, iar apoi executarea lui va fi scoasă la licitație”, a transmis Primăria Timișoara.

Tot în cadrul acestei investiții, vor fi introduse pe aceste străzi rețele de utilități, de apă și canalizare, de iluminat public, canalizație subterană pentru cabluri, pentru apa pluvială, precum și de alimentare cu gaz. Proiectul va contribui la diminuarea surselor de poluare şi îmbunătățirea calităţii aerului, prin asigurarea unui sistem de mobilitate corespunzător şi a unui sistem de colectare şi scurgere a apelor de pe platforma străzilor Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt realizate de S.C. DRUM PROIECT S.R.L. – Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.