23 august, zi încă destul de controversată în țara noastră. E mare sărbătoare sau zi de dispute teoretice între diverse tabere.
Timp de câteva zeci de ani, până în 23 august 1990, a fost Ziua Naţională a României. Se sărbătorea mai de voie mai de nevoie cu mare pompă. Dacă era ordin de la partid era „cu mare bucurie entuziasm și strânși uniți în jurul mărețului conducător”. Cei ce se întreabă care partid sau care conducător precis au sub treizeci de ani sau au cam chiulit de la școală.
Se organizau mari parade militare, cel puțin până pe la începutul anilor 80, cu tancuri, tunuri și alte acareturi militare târâite pe marile bulevarde. Dupa ce șandramaua comunistă a început să cam scârție, militarii au fost scoși din ce în ce mai rar la așa numitele defilări.
Dar nu numai soldații aveau marea bucurie să omagieze marea zi și înțelepții șefi. Aceiași bucurie de nedescris era rezervată și oamenilor muncii (ce frumos și fals suna!) ce se încolonau în rânduri nesfârșite alături de tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu. Se cărau tot soiul de machete ce arătau mărețele realizări ale economiei socialiste multilateral dezvoltate. Totul era la altă mărime decât în realitate.
Pe când unii se opinteau să urnească o uriașă călimară și un măreț creion cam cât un stâlp de telegraf, alții se căzneau să plimbe o replică micuță a câte unei locomotive sau a unei combine agricole, ce părea de buzunar. În plus, pe stadioane erau alte manifestări omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artistii, sportivii sau muncitorii din fabrici și uzine erau obligați să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial. Măcar la final aveau o mică satisfacție. Pe la toate colțurile erau tarabe cu mititei, crenvurști fierți și bere. Dacă după coada de cuviință (că nici de sărbători nu erai scutit de stat la rând) prindeai bere „Bucegi” parcă întrevedeai viitorul luminos al proletariatului. O altă mare bucurie era dacă berea nu era cu ulei, (tinerii să-și întrebe părinții și bunicii ce însemna asta).
Toate aceste manifestări erau penibile încercări de a pune doar în sarcina comuniștilor insurecția armată din vara anului 1944.
După 1990, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de către Regele Mihai şi partidele istorice. Dar au fost şi alte diverse interpretări şi reinterpretări, care au pus în discuţie inclusiv rolul jucat de Regele Mihai, în functie de ideologii sau interese de moment, iar semnificaţia zilei de 23 august a rămas în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României.
În 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de Nord încă din luna martie, Regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu, dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Natiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților. Toți istoricii serioși apreciază că astfel s-a scurtat războiul cu cel puțin șase luni.
În Timișoara, în mod tradițional marea defilare de 23 august pleca din dreptul magazinului „Materna” și se derula până la Gara Mare. Momentul culminant era în dreptul tribunei special amenajate pentru conducătorii politici în frunte cu prim secretarul de partid al „județenei de partid”. Aceștia urmăreau foarte sobri omagiul oamenilor muncii și abia catadicseau să facă câte un gest de salut. Această tribună se afla cam pe amplasamentul actual al benzinăriei de pe bulevardul Republicii, dar mai aproape de trotuar. La câțiva metri mai către locul ocupat de actuala locomotivă era și un turn din sticlă din care se filma de zor pentru jurnalele cinematografice. Iar mai târziu tehnica a evoluat și se luau imagini pentru emisiunile de televiziune.
Entuziasmul era mare de tot. Dar de fațadă. Majoritatea aștepta berea de care am pomenit. Militarii așteptau permisia de una-două zile. Iar tineretul stătea cu gândul la ziua liberă din data de 24 august și la ștranduri.
Și acum e cam la fel: entuziasm de nedescris dacă ai bani suficienți de un plin la benzinăria din locul tribunei. Bere se găsește pe toate gardurile și de toate felurile: daneză, germană, olandeză, cehească uneori chiar și românească. Toată are același gust (fad) și de cele mai multe ori e făcută din același porumb în aceiași fabrică. Doar eticheta face glume și cucuruzul este numit cu umor orzoaică. Și așa au înlocuit românii socialismul victorios de la orașe și sate cu un capitalism găunos de carton.
