Pentru că vremea este frumoasă, iar Caransebeşul are un ştrand la care anul trecut s-a lucrat până spre toamnă, primarul municipiului, Felix Borcean, a ţinut să facă, recent, câteva precizări pe această temă. Edilul a spus că anul acesta nu se va mai lucra acolo, cu excepţia operaţiunii de vopsire a bazinelor, deoarece bugetul local nu permite cheltuielile aferente instalării filtrelor de apă.
„Vom amâna aceasta pentru anul viitor, deoarece nu putem să canalizăm toate resursele financiare spre ştrand, în detrimentul oraşului. Eu cred că, în momentul de faţă, ştrandul arată suficient de bine şi va fi deschis nu la 1 iunie, eu am propus data de 1 mai, asta, evident, dacă şi condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. Şi în trecut, prima zi din mai era cea în care ştrandul îşi deschidea porţile, el chiar purtând numele de «1 Mai»”, a spus Felix Borcean.
Cât despre ștrandul din Lugoj, se pare că acesta nu se deschide nici în acest an, de 1 mai, aşa cum se întâmplă în alte locuri din ţară. Potrivit lugojeanul.ro, surse din administraţia locală susţin că întârzierile sunt mari şi nu e exclus ca şi în această vară ştrandul să rămână tot închis. Chiar dacă, încă de anul trecut, primarul Francisc Boldea a avansat ca termen de finalizare a lucrărilor luna mai a acestui an.
sursa: argument-cs.ro