Strălucire în cea mai veche stațiune din România. Cum s-a schimbat pentru o noapte. Video

969

Joi seara, pentru câteva minute, în mijlocul stațiunii bimilenare Băile Herculane, Băile Neptun au revenit la viață. De la Timișoara au sosit specialiştii care au montat reflectoare în încăperi și în fața clădirii. Seara, luminile au fost aprinse. Pentru câteva minute, văzută de la distanță, impunătoarele corpuri de clădire au revenit la viață recăpătându-și strălucirea de altă dată. În mod simbolic, cel mai mare SPA din Europa la vremea lui, a strălucit și te așteptai ca din moment în moment, să apară trăsurile cu domnițe și domni atrași, unii de apele tămăduitoare, alții de cazinoul ce rivaliza cândva cu cel din Monte Carlo.

Pe vremuri oameni din întreaga lume veneau aici. Aristocrații obișnuiau să meargă la Băile Herculane pentru a se bucura de apele tămăduitoare. Această clădire era opulentă, magnifică, oamenii veneau aici să se vindece. A ajuns o ruină după celebrele privatizări ale bazelor de tratament și turism, după ce a fost vândută de stat unor ,,investitori” privați.

Clădirea este într-o continuă stare de degradare de 20 de ani și nimeni nu face nimic pentru a o salva. E prea multă birocrație, nu sunt destui bani și se pare că nimeni nu are voința sau dorința de a face ceva.

sursă: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.