Străinii, mai speriați de ambrozie și amenzile care vin odată cu ea decât timișorenii

307

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului monitorizează permanent situația terenurilor neîntreținute, neigienizate din Timișoara, pe care s-a reclamat existența ambroziei, plantă alergenă care provoacă afecțiuni în rândul populației.

Demn de menționat este faptul că printre cele peste 150 de sancțiuni aplicate pe această linie de la începutul anului, o parte din ele sunt aplicate unor societăți comerciale care dețin terenuri și care, cel mai probabil de teama supraimpozitării prevăzute de HCL 266/2016, au luat măsurile de achitare a sancțiunilor și de conformare în urma somațiilor aplicate, trecând la igienizarea și cosirea vegetației de pe terenurile deținute.

Spre exemplu, în urma reverificării terenurilor monitorizate, s-a constatat că o firmă având ca administrator un cetățean spaniol, care deține terenuri pe străzile Budai Deleanu, Ardealului și Apicultorilor, a trecut la igienizarea acestora ca urmare a somațiilor și sancțiunilor aplicate, în număr de patru, în valoare de 10.000 lei. Astfel, administratorul spaniol al societății s-a deplasat la Timișoara pentru a achita sancțiunile și a dispune igienizarea terenurilor.

În aceeași situație s-a aflat și administratorul israelian al unei societăți care deține un teren neigienizat și cu vegetație crescută din abundență, de 30.000 mp, pe Calea Dorobanților. Și acesta s-a prezentat pentru achitarea celor patru sancțiuni aplicate de polițiștii locali, în valoare de 2500 lei fiecare, în total 10.000 de lei, și a trecut la igienizarea terenului deținut.

Polițiștii locali vor continua luarea măsurilor legale în cazul proprietarilor de terenuri de pe raza municipiului Timișoara, atât persoane fizice cât și juridice, principalul scop fiind acela de a-i determina pe proprietari să aibă grijă de propriile terenuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.