Strada Jiul, închisă! Află când ar trebui finalizat tot şantierul

985

Atenţie, şoferi! De luni nu se mai poate circula pe strada Jiul. Deşi autorităţile spuneau încă de anul trecut că strada este finalizată şi mai lipseşte doar turnarea stratului de uzură, acum constructorul a cerut oprirea ciculaţiei rutiere pe şosea.

„Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Timişoara anunţă că de astăzi, 10 aprilie 2017, s-a închis circulaţia rutieră pe strada Jiul, deoarece se efectuează lucrări de reabilitare de drumuri în intersecţia străzii Jiul cu splaiul N. Titulescu. Interdicţia de circulaţie este valabilă până la data de 16 aprilie 2017. Astăzi (n.r. luni) este închis traficul rutier pe strada Andrei Mureşanu până la orele 20,30, tot din cauza unor lucrări de drumuri”, transmite Primăria Timişoara.

„Strada Jiul a fost finalizată, inclusiv Aquatim a reuşit să termine lucrările pe Splaiul Nicolae Titulescu, la intersecţia cu strada Jiul, şi nu mai trebuie decât să aşteptăm să se consolideze betonul care a fost turnat pe canalizare şi vom da drumul la circulaţie pe strada Jiul. Probabil că vom da drumul numai la două benzi, chiar dacă au fost patru benzi finalizate, pentru că pe benzile laterale sunt mai multe guri de canal şi e bine să le protejăm. Stratul final va fi turnat abia la vară”, declara, la finalul anului Nicoale Robu, primarul Timişoarei.

Lucrările merg bine, în opinia primarului, şi în cazul lărgirii pasajului Jiul la 4 benzi. Pasajul Jiul trebuie finalizat până în august 2017, dar surse din cadrul Primăriei spun că şantierul va fi închis abia în toamnă, în septembrie sau octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.