Acum o săptămână și-un pic, Strada părea că împinge România către prăpastie asemenea unui râu a cărui învolburare urma să crească apocaliptic și să șteargă totul. Ca un tsunami. Ca o revoluție sfântă ce ar fi lichidat o „criminală dictatură a restricțiilor”.
Nu a fost chiar așa. În ciuda tuturor profețiilor, după 3–4 zile de pâlpâiri, „revoluția” s-a fâsâit, iar sâmbătă, 3 aprilie, la ceea ce se anunța „ziua decisivă, bătălia finală pentru libertate” și unde erau așteptați 100.000 de participanți, s-au strâns doar câteva sute. În opinia mea, asta s-a întâmplat fiindcă autoritățile au știut să gestioneze lucid criza creată. Mai întâi, jandarmii nu au acționat în forță decât în fața actelor de huliganism, iar apoi, imediat, măsurile restrictive au mai fost relaxate.
Într-un fel, săptămâna care a trecut a fost un examen pentru democrația din România care, iată, s-a confruntat cu un puseu de revoltă, de extremism și xenofobie neașteptate — la Timișoara, de pildă —, de anxietate socială, toate de mult așteptate să irumpă asemenea unui furuncul. De ce spun că a fost un examen greu? Fiindcă, în opinia mea, a găsit nepregătit segmentul cel mai puțin previzibil: presa. Da, nu clasa politică, ci presa, care, în prea multe situații, a reacționat fie resentimentar, agresiv, fie a devenit o voce instigatoare la haos. Pe față sau insidios, evident.
Spun acest lucru fiindcă, de pildă, răspunsul onest, nu corect, la întrebarea „cine sunt cei care au fost acolo, în stradă?” e greu de formulat în cantități de bine și rău. În stradă au fost și vor fi oameni disperați, protestatari pașnici exasperați de bâlbele Puterii, consumatori imberbi de adrenalină, șoșoci xenofobi, isterici apolitici, gură cască fără mască, interlopi, năimiți, nebuni, iresponsabili, trecători, anxioși. Unii au ieșit fiindcă sunt la capătul puterilor și, când scriu asta, nu mă gândesc doar la cei aflați la limita sărăciei, ci și la oamenii de afaceri. Da, și la oamenii de afaceri care, de pildă, s-au împrumutat de la bănci și se văd în imposibilitatea de a returna ratele. Fiindcă, în ciuda opiniei generale că oamenii de afaceri se scaldă în bani, majoritatea își mențin afacerea doar dezvoltând-o.
„Ce i-a făcut să iasă în stradă?” e o altă întrebare, la fel de aglomerată în explicații. Evident că AUR, PSD, CCR, declarațiile populiste chiar și ale Puterii, Avocatul Poporului, unele televiziuni le-au dat curajul să se revolte. Dar astea nu ar fi fost de ajuns pentru ca ei să își asume un asemenea gest. Fiindcă, dacă suntem sinceri cu noi, vom recunoaște că fiecare dintre noi, cei care dezavuăm modul în care au acționat demonstranții, resimțim resortul fundamental al celor care au ieșit să lupte cu „dictatura interdicțiilor”. Și, mai mult decât atât, antropologii sau sociologii știu foarte bine că, de mii de ani, tensiunea ce se acumulează în societatea în urma interdicțiilor nu poate fi eliberată decât prin supapa carnavalurilor, a marilor sărbători publice sportive sau de altă natură, un „delir unanim” în care interdicțiile sunt suspendate, iar isteria colectivă este lăsată să se exprime ca o criză de epilepsie a corpului social.
În fine, la întrebarea „Cine are interesul să se întâmple toate asta?”, cred că răspunsul vine de la sine: AUR, PSD și, evident, Rusia. Probabil că PSD-ul a devenit mai puțin încântat de proteste fiindcă ele aduc votanți mai ales pentru AUR. Cât despre Rusia, este clar că orice destabilizare în zonă îi aduce foloase și că violența antieuropeană și anti-NATO a AUR o servește de minune. Dar, din nou, acest lucru nu înseamnă, obligatoriu, că Rusia s-ar afla în spatele protestelor.
Mai multe nuanțe, mai liniștită înțelegere.
