Mai toți politicienii fac declaraţii şoc ca să apară la televizor. Ca să treacă prin platouri. Ca să se mențină p-acolo. Dar în special ăştia de rangul doi-trei-patru, care n-au funcţii importante şi care, nefiind băgaţi în seamă, sunt într-o permanentă criză de personalitate. Mi-i imaginez cum stau seara pe canapele, în sufragerie, cu nevestele lângă ei, urmărind nervoşi şi contrariaţi cum se perindă pe „sticlă”, pe la diversele talk-show-uri, ba Ionel, ba Marinel, Vasilică, Sandu, Costel. Iar ei au apărut ultima dată acu’ cinci săptămâni, şi atunci fiindcă a luat cameramanul un cadru mai larg şi i-a prins, la colț, lângă sediul partidului, cu ţigara-n gură, într-un nor de fum.
Păi aşa n-ai nici-o şansă-n politică, unde dacă n-apari, dispari! Parcă-l şi văd pe Georgel al nost’ întrebându-şi consoarta: „Ce, mă, eu-s mai prost decât ăştia? Mai urât?” Iar ea, grijulie, îi şopteşte: „Cum să fii?! Nu eşti, da’ nu observi ce bombe ies ei? D-aia-i cheamă toţi. Aruncă şi tu una, să vezi dup-aia, dragul meu!” Aşa că, a doua zi, pe la 11 dimineața, când îi cade bine ziaristului, Georgică dă pe goarnă o declaraţie cu care mută fălcile vreunia din partea adversă, sau – dacă îl ţine muşchiuleţul… doctrinar – pe cele ale unui aliat de frunte. Apoi, cam peste o jumătate de ceas, începe să-i sune telefonul…
Şi uite aşa, în prag de seară, „gargaristul” nostru intră mândru într-o televiziune, îşi spune numele, portarul îi confirmă că „da, da, sunteţi aşteptat, pe aici, vă rog, vă rog”, urcă în liftul panoramic, din care-l preia o domnişoară numai picioare, ochi şi buze, „vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia, doriţi o cafea, o apă, un suc, ceva?”, apoi intră în cabina de machiaj, unde o altă domnişoară, cu degetele lungi, cât un mandat de parlamentar, şi decolteu generos, cam cât Niagara, îl face boboc, după care este condus în platou, unde cameramanii îl salută docili, iar moderatorul îi întinde o dreaptă bărbătească, în timp ce cu stânga dă startul băgării acestui Georgel în politica… mare, direct prin „sticlă”.