În timpul epidemiei, pandemiei sau ce va fi fost nenorocirea care a secerat mulți oameni, indiferent că au fost sănătoși ori bolnavi, a pierit în mod tragic și unul din simbolurile muzicii rock din Timișoara. Adi Bărar a fost pe drept considerat unul din cei ce au făcut istorie în muzica națională, nu doar în cea din Banat. Un grup de apropiați a crezut de cuviință să păstreze memoria artistului mai mult decât în amintiri, și a hotărât să pornească la drum cu un proiect inedit (cel puțin pe la noi). Amintirea artistului ar fi trebuit să se materializeze în bronzul unei statui reprezentând o metaforă în metal nobil, dedicată muzicii celebrului chitarist.
Inițiatorul proiectului, revoluționarul Corneliu Vaida, constată cu necaz că după doi ani de la moartea lui Adi Bărar statuia încă nu poate fi amplasată la locul ei definitiv, deși este gata de peste un an de zile. Amplasarea statuii ar urma să fie în scuarul dintre fosta terasă Flora și podul Traian (cunoscut de toți timișorenii ca Podul de la Maria). Amplasamentul nu este ales întâmplător. În acel parc și la acea terasă se adunau pe timpuri boemii orașului pentru o vorbă de duh sau pentru un cântec. Era locul unde se vorbea cel mai liber în perioada când nu se prea putea vorbi liber. Iar, la câțiva pași, sub arcada podului a existat mulți ani un club ce aduna iubitorii de muzică bună.
Corneliu Vaida acuză direct de rea voință culturnici din administrația locală, care fac tot ce pot pentru a bloca materializarea proiectului. Pericolul unei nereușite este cu atât mai mare, de vreme ce se vorbește deja de topirea statuii pentru a recupera măcar materialul. Atelierul de turnătorie din județul Arad are nevoie de bronz pentru alte lucrări.
– Domnule Vaida, suntem în parcul de lângă fosta Flora (care acum nici măcar nu se mai știe cum se numește) unde ar fi trebui să existe un monument. Dar el nu există!
– Da! Aici ar fi trebuit să existe monumentul lui Adi Bărar, fostul lider de la trupa Cargo, care, din cauza incompetenței și relei voințe unui funcționar din Primăria Timișoara, nu este aici. Cu toate că (o spun acum în premieră) monumentul este realizat de un an. Și am să vă arăt și fotografiile.
Funcționarul respectiv, ca să nu ne ascundem după degete, se numește Sanda Greblă. A greșit dosarul pentru comisia de monumente de pe lângă Ministerul Culturii exact de trei ori. Acum să ne spuneți… În orice societate de stat sau particulară când cineva greșește de trei ori … oare mai lucrează acolo? Sau nu? În cazul acesta DA!
S-au folosit tot felul de subterfugii. De exemplu: statuia este plătită. Mai trebuia plătită doar operațiunea de turnare. Circa 120 000 lei sumă aprobată printr-o Hotărâre de Consiliu Local. Există toate documentele de la Urbanism și de la celelalte organisme. Doar că din cauza faptului că dosarul a fost greșit, Comisia de Monumente l-a respins de trei ori pentru că „nu corespunde estetic” (spun ei). M-am mirat pentru că sculptorul este Linda Saskia Menczel, artist de talie internațională. Nu este oricine în Timișoara și nu numai în orașul nostru. După ce am văzut dosarul, m-am lămurit și de ce a fost respins. Pentru că, printre alte lipsuri care erau în dosar, domnișoara Sanda Greblă a pus niște copii xerox după fotografii cu mulaje de lut (provizorii) pe are nici nu știu unde le-a găsit, care arată groaznic. Se pot vedea, se pot fotografia.
Iacă, de ce nu s-a aprobat amplasarea monumentului. Dar istoria este puțin mai veche. În urmă cu doi ani, când, după decesul lui Adrian Bărar, am avut inițiativa de a face acest monument, împreună cu viceprimarul Tabără, am înaintat aceste proiect care a primit toate avizele de la primărie. Pentru că trebuia strânsă o sumă de bani, pe lângă plata sculpturii în sine, mai trebuia și pentru turnarea monumentului în bronz, am apelat prima dată la Consiliul Județean unde am primit o finanțare de 50 000 lei. Dar care nu s-a materializat pentru că și acolo cineva a tărăgănat semnarea contractului cu firma care făcea operațiunea de turnare și astfel în 2021 s-au pierdut banii.
În disperare de cauză m-am adresat Consiliului Local care atunci când aprobaseră cei de la Urbanism au spus: „vai! de ce nu ați apelat la noi? Că doar Adi e al Timișoarei?”. Deci am apelat la Consiliu, dar, între timp, toate materialele s-au scumpit. S-a scumpit și manopera și materialul (bronzul) și a devenit totul 120 000 lei. Suma a fost aprobată. Dar… a rămas la stadiul de declarație, ca să zic așa și de HCL. Nimic concret.
Viceprimarul Ruben Lațcău s-a prevalat de faptul că trebuia organizată o licitație. Lucru total neadevărat pentru că așa cum spune legea suma de 120 000 lei nici măcar nu atinge baremul necesar pentru o licitație. Așa că… rămânem în continuare în coadă de pește!
La începutul lui decembrie anul trecut (2022) patronul firmei care a turnat monumentul m-a sunat și mi-a spus că „dacă nu-mi dai banii eu trebuie să topesc statuia pentru că-mi trebuie materialele…
Statuia încă există dar în continuare există și Sanda Greblă, din cauza căreia nici a patra oară nu se va aproba dosarul. Pentru că dosarul plutește undeva între Timișoara și București. Cam asta este povestea (pe scurt)” a încheiat cu obidă inițiatorul demersului cultural ce trebuia să se transforme într-un monument al muzicii rock, Corneliu Vaida.
Venit special de la mulți kilometri la fața locului, un alt muzician important al țării Banatului, se arată la fel de supărat de situația monumentului fără noroc ce nu poate fi pus la locul lui. Ilie Stepan, liderul legendarei trupe „Pro Musica” îl completează pe Corneliu Vaida, spunându-și părerea despre situația absurdă.
– Adi Bărar merită cu prisosință acest monument, acest gest din partea unui oraș „Capitală Culturală” și este o rușine că nu se întâmplă acest lucru. Este inacceptabil ce se întâmplă, să plimbi niște oameni care au realizat acest demers și l-au dus la înfăptuire. Statuia este concepută și este gata. Se umblă după semnături în dreapta și stânga. Să trimiți la comisia de patrimoniu în loc de fotografia statuii, cum se face, trimiți fotografia neclară a unui mulaj nefinalizat. Ce să înțeleagă omul când vede așa ceva? Este ca un horn sau un jgheab!…
Nu știu toate amănuntele birocratice, care sunt, ca de obicei, din abundență. Ca om care m-am ocupat de muzică timp de cincizeci de ani, întotdeauna au fost și din păate sunt și acum aceste hățișuri birocratice. Știu doar un lucru de bun simț. Că în anul în care Timișoara este Capitala Culturală Europeană și în anul în care se împlinesc 33 de ani de la Decembrie 1989, când printre cei ce au creat gloria acestui oraș, și-au dat viața pentru ca acest oraș să ajungă liber de comunism și tot ce s-a mai întâmplat după, au fost foarte, foarte mulți tineri care în vremea aceea erau prezenți în concertele de rock. Și se manifestau în plină dictatură, în apogeul acestei dictaturi nemiloase. Muzica rock și concertele erau printre puținele momente în care se simțeau liberi.
Acest monument, din sufletul îl voi susține, atât cât pot. Cred că și oficialitățile își vor revizui, pe ici pe colo, anumite zone de dezechilibru logic.
Apropo de hățișurile astea prin care merg hârtiile acestui demers.
Sigur hârtii se fac, nimic nu se plantează de la zero și nu împins cu umărul. Nu mai suntem în dictatura pumnului, ca în dictatura comunistă. Dar… hârtiile își au rostul lor dar nu rolul de a frâna. Sunt optimist și sper ca anul ăsta să prind această statuie aici unde îi este locul. Va fi un mare punct de atracție căci este vorba de o mare personalitate a muzicii rock din România și nu numai, dispărut prea devreme. Dumnezeu să-i vegheze sufletul bun! Amintire veșnică pentru Adi!
Contactat de redacția Banatul Azi, viceprimarul Ruben Lațcău a ținut să mai adauge la cele spuse de inițiatori, câteva clarificări în plus. Iată mai jos și opinia acestuia în privința monumentului pe cale să se ,,evapore” din peisaj.
„Sigur că oportunitatea de a prezerva memoria lui Adi Bărar este una foarte bună și ne gândim la acest lucru.
Dincolo de această intenție foarte bună, pe care o vedem cu ochi buni, sunt niște proceduri și niște pași obligatorii prin care aceste inițiative se pot face. Iar dacă acești pași nu sunt îndepliniți, din păcate sau din fericire, depinde de punctul din care privim, nu avem cum să scurt-circuităm aceste obligații legale. În primul rând, orice astfel de proiect, că vorbim de un stâlp, de o statuie, că vorbim de o casă are nevoie de autorizație de construire. Iar autorizația de construire se eliberează în baza unui certificat de urbanism. Certificat de urbanism pe care poate să-l scoată oricine. Și certificatul de urbanism spune exact care sunt avizele și condițiile în baza căruia acel obiectiv se poate autoriza. Ca să instalăm în Timișoara o statuie de for public avem nevoie de avizul Comisiei pentru Monumente de for public, de pe lângă Ministerul Culturii, mai ales că vorbim de o zonă protejată și de un parc istoric al Timișoarei.
Noi, în speța de față avem în vedere o intenție foarte bună a unor cetățeni ai Timișoarei, care, din păcate, ca multe alte intenții bune!, nu a urmat deloc pașii pe care ar fi trebuit să meargă, în sensul că întâi a venit proiectul, s-a făcut statuia și doar după ce proiectul a fost definitivat și statuia a fost executată inițiatorii au venit la primărie și ne-a pus pe noi, practic, în două stări de imposibilitate: una, imposibilitatea de a o monta pentru că nu are autorizație de construcție,
și a doua, în imposibilitatea de a o plăti pentru că, în mod evident, nu putem plăti câteva mii de lei pentru obiecte, oricât de valoroase și de necesare ar fi ele, dacă nu este o procedură de achiziție legal făcută.
Prima problemă ne-am străduit să o rezolvăm în sensul în care am primit documentația ca și donație. Și această donație a fost depusă într-un dosar la Ministerul Culturii pentru avizare. Avizare care a venit negativă de trei ori la rând. Ministerul Culturii, prin Comisia de Monumente, a acuzat faptul că statuia nu este corelată cu obiectele din jur, amplasamentul ei fiind în zonă protejată într-un parc istoric. Ni s-a transmis că varianta nu este oportună. Și dacă ar fi în acea locație, estetica și stilistica ei nu se integrează în peisaj. De asemenea au fost alte chestiuni de estetică pe care eu nu pot să le speculez, pentru că nu sunt de specialitate și nu pot să intru în abordarea lor. Realitatea este că, în ciuda eforturilor depuse au venit trei avize negative. Acum, noi putem să completăm la dosar hârtii, să venim cu explicații, să ne asigurăm că lucrurile sunt la calitate maximă, dar este greu să ne închipuim că amintita Comisie de Monumente de for Public din Ministerul Culturii își va revizui punctul de vedere pe care l-a dat deja de trei ori, anume de a respinge acest proiect din prisma locației, al amplasamentului și a esteticii sale.
Eu nu vreau să intru în discuția dacă estetica este sau nu este de calitate, că nu mă pricep la așa ceva. Dar suntem aici într-un blocaj care este bazat pe această situație. Deși cred că, dacă am fi început acest demers într-un mod bazat pe dialog despre amintita inițitivă înainte de a se fi concretizat într-un proiect și într-un monument turnat în bronz, înainte ca acest lucru să se întâmple de la faza de intenție, primăria ar fi fost implicată în această procedură. Astfel am fi reușit contractarea unui proiectant sau a unui artist care să schițeze statuia. Să fie avizată înainte să fie executată, astfel încât toate cerințele și doleanțele comisiei să poată să fie respectate și introduse în proiect. Poate acum am fi avut monumentul în spațiul public și am fi putut să-l instalăm în parcul istoric.
Noi nu avem posibilitatea, în mod legal, să o montăm, să o instalăm în spațiul public, indiferent cât de mult ne-ar plăcea sau nu ne-ar plăcea materializarea acestui demers.
Îmi pare foarte rău că situația asta birocratică și nefericită ne-a adus în impasul actual, pentru că intențiile sunt bune, iar memoria marelui artist Adi Bărar trebuie păstrată. Și îmi pare rău că memoria artistului a ajuns să fie amestecată cu acest proces, care, iarăși, a fost unul, fără îndoială mânat de bune intenții, dar el a fost greșit început și nefericit derulat. Eu știu că proiectul statuii a fost primit ca o donație de la cei care s-au ocupat de acest demers, că documentația a fost făcută de un cetățean privat care, din banii săi, a plătit un artist să realizeze statuia. Totul s-a produs în urma unui grup de acțiune, a unei inițiative din societatea civilă. Dacă nu a fost ceva depus corect sau există o imagine care nu este suficient de clară, noi, la primărie, suntem dispuși, fără nici o rezervă, să completăm lucrurile și să le clarificăm. Mai precis, să facem un dosar împreună cu inițiatorii demersului și să depunem un nou proiect care, să sperăm, va avea șanse mai mari de finalizare”, a încheiat viceprimarul Ruben Lațcău.
Ca să încheiem pe o tonalitate tipic caragieleană, totul se arată, în această poveste, mai degrabă tristă, decât amuzantă, ,,nici așa, nici altminteri!”.
Adică, niște oameni de ispravă au încercat să țină memoria lui Adi Bărar aprinsă în inimile timișorenilor, însă, pentru că trăim în România, inițiativa lor are toate șansele fie ucisă de birocrația mizerabilă și nepieritoare de pe aceste meleaguri.
[…] Statuia ucisă de hârtii și de nepăsarea instituțiilor unui stat ostil cu propriii cetățeni. M… […]