Drumul spre zona cu cel mai ionizat aer din Europa – Poiana Mărului din Caraș-Severin – este unul dintre cele mai periculoase trasee. Cu un strat de beton ros și erodat, a cărui compoziție nu e pentru drumuri și cu imense șanțuri formate de-a lungul său din cauza rigolelor necurățate care au permis apei să curgă nestingherită de pe versanți. Drumul județean 683 – Zăvoi – Poiana Mărului devine astfel, cu precădere iarna, un traseu de aventură, eventual, nicidecum o șosea pe care se poate ajunge în condiții bune în stațiune.
Și este păcat, pentru că aici, în afară de impresionantul baraj de acumulare al Hodroelectrica, au înflorit în ultimii ani o seamă de facilități turistice, care vor muri încet, încet, în lipsa unei intervenții. Dacă în anii trecuți se mai punea câte o mașină cu piatră (ceea ce e un paleativ, dar oricum era ceva), în această iarnă mai multe șanțuri adânci brăzdează acest traseu. Unul dintre ele, puțin înainte de baraj, în sensul de urcare dinspre Colonia Măru, a provocat sâmbătă seara un accident de circulație, în timpul căruia piciorul unei doamne a fost prins sub mașina care a încercat să treacă prin enormul șanț.
”Hidroelectrica, proprietarul drumului, era obligată să predea această șosea în condiții bune, ne spune Doru Cârdei, primarul comunei Zăvoi, de care aparține administrativ Poiana Mărului. Numai că, intrând în insolvență, compania n-a mai avut fonduri. Prin 2010, Hidroelectrica a avut o înțelegere cu Consiliul Județean Caraș-Severin, pentru ca acesta să facă drumul iar plata să vină de la companie. Până la urmă s-au pus borne, s-au montat și niște parapeți dar asfalt nu s-a mai turnat. Iar betonul folosit nu era material de drum, pentru că urma ca peste el să se toarne asfalt, nu să rămână descoperit. Noi am făcut mai multe demersuri, am trimis dosare la Consiliul județean și la Hidroelectrica, am discutat cu președintele Silviu Hurduzeu și cu vicepreședintele Ionuț Popovici, pentru că situația devine tot mai gravă. Din păcate, noi nu avem posibilități și nici nu avem cum să intervenim fizic acolo, pentru că nici nu e drumul nostru.”
Vicepreședintele CJ, Ionuț Popovici, cunoaște exact situația.
”Din păcate, compania Hidroelectrica nu e interesată să rezolve aceste probleme. Și eu și președintele Hurduzeu suntem informați de situație, nu e, din păcate, singurul traseu afectat, dar cu șansa noastră, a Caraș-Severinului, e turismul, aceste probleme trebuie rezolvate. Noi am decis ca în primii doi ani de mandat să rezolvăm situația pe toate drumurile cu astfel de probleme din județ, pentru că infrastructura e prioritară. Nu putem discuta de investiții, de turism, dacă nu avem drumuri. Situația de la Poiana Mărului ne este în atenție, vom discuta cu proprietarul drumului să vedem ce se poate face acum, rapid, până când putem rezolva problema de ansamblu.”
În acest moment, însă, calea de acces spre Poiana Mărului reprezintă un adevărat pericol și, mai ales, afectează și investițiile celor din zonă, exact când stațiunea devine tot mai frecventată, cum a fost, de pildă, de aceste Sărbători.
Update: Contactat astăzi de Banatul Azi, președintele Consiliului județean, Silviu Hurduzeu, ne-a comunicat că a dat dispozitie directorului Direcției de Întreținere a Patrimoniului Public și privat al județului pentru a interveni acolo. Vor fi necesare și picamere, pentru că s-a format un strat considerabil de gheață, spun ce de la Patrimoniu, care vor remedia cât mai repede problema.”